FRF are indicii că 48 de meciuri din primele trei ligi au fost trucate

FRF are indicii că 48 de meciuri din primele trei ligi au fost trucate

Managerul Departamentul de Integritate și Antifraudă al Federației Române de Fotbal, Costin Negraru, afirmat, luni, într-o conferință de presă, că în ultimele șapte luni a identificat 48 de meciuri trucate în competiția internă.

''Pe parcursul la șapte luni de zile am identificat 48 de meciuri unde sunt indicii că au fost trucate. E vorba de partide din primele trei ligi. Obiectivul personal este ca la finalul anului să dăm primul set de probe concludente'', a declarat Negraru cu prilejul lansării campaniei de prevenție și de informare a tinerilor jucători în legătură cu meciurile trucate.

''Am lansat programul de prevenție 'Campania pentru un fotbal curat', care se adresează juniorilor, pentru a cunoaște pericolele la care pot fi expuși. Vom merge în 23 de orașe din toată țara, unde vom vorbi cu 3.000 de jucători'', a precizat Negraru.

Negraru a precizat că fostul fotbalist Marius Postolache va fi colaboratorul FRF în această campanie: ''Vreau să-i mulțumesc pentru curaj lui Marius Postolache, pentru declarațiile sale din septembrie 2012. Marius va fi colaboratorul nostru pentru această campanie''.

Postolache (31 ani) a dezvăluit în urmă cu câțiva ani că a fost implicat în meciuri trucate, când evolua la Sportul Studențesc și Voința Sibiu, însă în urma dezvăluirilor sale nu s-a luat nicio măsură.

Președintele sindicatului jucătorilor (AFAN), Emilian Hulubei, a spus, la rândul său: ''Pentru prima dată în România, Marius Postolache a vorbit de asemenea situație. Tinerii nu înțeleg pericolul la care sunt expuși, fiind posibil să ajungă să fie implicați chiar în cazuri cu aspect penal''.

Alexandru Debrezeni, directorul executiv Romanian Bookmakers, un fost fotbalist care s-a alăturat demersului Federației României de Fotbal, a vorbit din partea organizațiilor de pariuri: ''Eu reprezint patronatul organizațiilor pariuri, care acoperă 70% din piața internă. Dorim să apărăm integritatea sportului de flagelul meciurilor trucate, care perturbă și activitatea caselor de pariuri. O reuniune internațională recentă pe această arată că se obțin profituri mari, mai ales în pariurile online din spațiul Asiei de Sud-Est''.

Marius Postolache a afirmat că după dezvăluirile făcute în presă nu a mai putut să își continue activitatea fotbalistică: ''Eu sunt un fost fotbalist. Nu am putut să îmi mai continui activitatea și vreau să ajut să explicăm tinerilor că din momentul în care spun prima oară da nu mai pot să dea înapoi. După declarațiile mele, am fost privit ca un nebun, dar aștept să apară un al doilea jucător cu asemenea poziție, ca lumea să-și dea seama că suntem în fața unui fenomen''. AGERPRES 


populare
astăzi

1 VIDEO „Era unul dintre foarte puținii oameni pentru care aș fi pus capul jos” / Radu Paraschivescu, despre prietenia pierdută cu Lia Savonea

2 Președintele Expert Forum, despre referendumul propus de Nicușor Dan pentru magistrați: „Catastrofală idee”

3 „Asta e tot ce vreau eu”. Reacția virală a unei mame filipineze din România a emoționat internetul

4 Care a fost cel mai dorit loc de muncă în România în 2025. Top 3 cele mai căutate joburi și ce salarii oferă

5 De citit... / Frații „suedezi” Micula atacă România prin intermediul unui mare site conservator și pro-trumpist