Gabriel Tamaş revine sigur la naţională. Mutu- nicio şansă din partea lui Piţi

Gabriel Tamaş revine sigur la naţională. Mutu- nicio şansă din partea lui Piţi

Una dintre ele este legată de faptul că Grecia poate fi o echipă schimbată faţă de cea pe care am întâlnit-o în barajul pentru Mondiale. Noul selecţioner, italianul Claudio Ranieri, va debuta chiar contra României şi nimeni nu ştie cum va arăta Grecia sub comanda lui. Lipsa unui amical, care să arate cât de cât faţa Greciei, dar şi absenţa informaţiilor din jurul echipe sunt aspecte care ar putea îngreuna o pregătire teoretică minuţioasă a partidei. Deocamdată, Piţurcă şi stafful său au întors pe dos partidele din noiembrie cu Grecia şi meciurile elenilor de la Campionatul Mondial şi aşteaptă ca Ranieri să comunice lotul pe care se va baza împotriva României, în care e de aşteptat să se regăsească destui jucători care au fost în Brazilia, inclusiv vedeta Giorgios Samaras, carea semnat cu West Bromwich Albion.
Găman –out
Lipsa unui lot lărgit din care să aibă ce selecta îi creează în continuare probleme lui Piţurcă. Costin Lazăr e liber de contract şi nu va fi chemat, deoerece s-a pregătit singur toată vara. Naţionala l-a pierdut şi pe Valerică Găman, care e accidentat şi are nevoie de o pauză de minimum două săptămâni. În locul său va reveni mai mult ca sigur Gabriel Tamaş, titular la Watford în liga a doua engleză. Tamaş joacă fundaş central dreapta, într-un sistem cu trei apărători centrali, şi poate fi o soluţie şi ca fundaş dreapta. El a mai jucat acolo, contra Turciei, în 2012 şi a făcut foarte bine, drept pentru care Piţurcă ia în calcul utilizarea lui în locul lui Măţel, care e în conflict cu şefii Astrei, şi se pregăteşte prin parcuri. O situaţie deloc fericită are şi Gicu Grozav, îndepărtat de Terek Groznîi şi aflat acasă, la Alba Iulia, unde aşteaptă rezolvarea unui împrumut fie la Petrolul sau la U Cluj.
Mutu nu e o soluţie
Aflat pe o pantă ascendentă, Adrian Mutu îşi forţează revenirea la naţională, dar şansele ca el să mai fie convocat sunt aproape nule. Piţurcă nu e impresionat de forma lui Mutu şi nici nu e dispus să-şi calce orgoliul, astfel că doar printr-o minune „Briliantul” poate reveni la naţională. În schimb, în vederile selecţionerului se află fostul vasluian Liviu Antal, acum la Genclerbirligi. Eugen Neagoe, unul dintre secunzii lui Piţi, se va deplasa îna cest weekend în Turcia, ca să urmărească un turneu amical la care participă atât Genclerbirligi, cât şi Konyaspor. La prima echipă joacă Antal şi Bogdan Stancu, iar la cea de-a doua Torje şi Marica.


Conflict dur între Moţi şi Chipciu
Doi dintre fotbaliştii care probail se vor regăsi în lot pentru meciul cu Grecia, Cosmin Moţi şi Alexandru Chipciu au intrat într-un conflict după meciul Steaua – Ludogorets. Chipciu l-a acuzat pe Moţi că i-a lovit pe stelişti fără minge, spunând că n-are niciun respect faţă de el, iar replica jucătorului bulgarilor nu s-a lăsat aşteptată. „Să se ducă la şah dacă vrea să nu fie lovit. La fotbal te mai atingi, nu e balet. Eu n-am lovit pe nimeni fără minge. Şi chiar mă doare în cot de respectul lui Chipciu. O să-i transmit şi personal asta dacă mă voi întâlni cu el al naţională. Mi-e şi jenă de declaraţiile lui”, a spus Moţi.


Programul României în 2014
7 septembrie Grecia – România oficial
11 octombrie România – Ungaria oficial
14 octombrie Finlanda-România oficial
14 noiembrie România – Irlanda de Nord oficial
18 noiembrie România – Danemarca amical


Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...