Gimnastică artistică: România s-a calificat cu dificultate, penultima, în finala feminină pe echipe a CM

Reprezentativa feminină de gimnastică artistică a României s-a calificat, cu mari dificultăți, de pe locul 7, penultimul care duce în ultimul act, în finala pe echipe a Campionatului mondial de la Nanning (China), cu un total de 219,161 puncte, singura care a avut o comportare de nivel înalt fiind lidera formației, Larisa Iordache, care a reușit un total de 58,365 puncte (15,133 la sărituri, 13,233 la paralele, 15,066 la bârnă și 14,933 la sol).

Celelalte componente ale selecționatei feminine au fost Anamaria Ocolișan, Alina Stănilă, care au concurat, de asemenea, la toate cele 4 aparate, cu totaluri de 50,699 puncte și, respectiv 54,765 puncte, Andreea Munteanu, Cristina Tudorache și Silvia Zarzu.

În finala programată miercuri (unde se va pleca de la zero) vor concura, în ordinea clasamentului din calificări, SUA — 235,038 p, China — 230,735 p, Rusia — 228,135 p, Marea Britanie — 224,596 p, Italia — 222,459 p, Japonia — 221,360 p, România — 219,161 p și Australia — 218,134 puncte.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Manevră tipică în PSD / un fost baron controversat preia șefia Curții de Conturi

3 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

4 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri

5 De citit acest material despre vortexul polar