Handbal feminin: Alexandru Dedu - Cred că Baia Mare nu a jucat la potențialul adevărat

Alexandru Dedu, președintele FR de Handbal, a salutat victoria obținută de HCM Baia Mare în meciul cu echipa rusă Dinamo Volgograd, din prima manșă a sferturilor Ligii Campionilor la handbal feminin, deși campioana României nu a jucat la adevărata sa valoare. ''Sincer, am fost întristat de-a lungul partidei, deoarece mi-aș fi dorit să avem un scor mai confortabil pentru retur, dar finalul m-a lăsat optimist. Mi-a plăcut puterea de revenire a echipei. Dinamo Sinara este totuși o echipă foarte bine închegată, cu un antrenor valoros și cu un ax central demn de invidiat. Portarul, centrul și pivotul sunt jucătoare fantastice și mi-au plăcut foarte mult. Cred ca Baia Mare nu a jucat la potențialul adevărat și am mari speranțe că în meciul retur se poate întâmpla un lucru mai bun. Oricum, cele două puncte aduse în urma acestei victorii contează mult in clasamentul EHF. Mulțumesc așadar, în numele federației, echipei din Baia Mare că mărește zestrea de puncte a României pentru a avea cât mai multe echipe în cupele europene în anii următori'', a declarat Dedu la Baia Mare, unde are loc și finala Cupei României. AGERPRES


populare
astăzi

1 Urmează Bolojan?

2 REVOLTĂTOR Comisia Europeană cere extinderea contribuției CASS asupra pensiilor pentru a face rost de bani pentru salariile bugetarilor!

3 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

4 Înalt oficial al Guvernului Bolojan, pus sub acuzare de DNA

5 Peste 60.000 de persoane au stabilit un record la Mogoșoaia: cel mai mare festival familial din Europa de Est