Irina Begu, calificată în semifinalele turneului WTA de la Seul

Irina Begu, principala favorită, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA de la Seul, dotat cu premii totale de 426.750 dolari, după ce a dispus de suedeza Johanna Larsson cu 6-4, 7-5, într-o oră și 41 de minute. 

Primul set a fost echilibrat, iar cele două jucătoare au mers cap la cap până la 4-4, când Begu a forțat și și-a adjudecat setul cu 6-4.

Românca (25 ani, 29 WTA) a dominat prima parte a setului al doilea și a condus cu 5-1, însă nu a fost capabilă să încheie meciul. Larsson (27 ani, 62 WTA) a reușit patru ghemuri la rând, egalând situația, 5-5. Begu a preluat din nou conducerea (6-5), iar apoi a revenit de la 15-40 pe serviciul scandinavei, reușind să transforme a doua minge de meci de care a beneficiat.

Begu și-a asigurat un cec de 29.270 dolari și 110 puncte WTA, iar în penultimul act o va întâlni pe belgianca Alison van Uytvanck, a opta favorită, învingătoare cu 6-1, 4-6, 6-2 în fața rusoaicei Elizabeta Kulicikova. Begu și van Uytvanck (21 ani, 58 WTA) au fost adversare o singură dată până acum, anul trecut, în ultimul tur al calificărilor la Florianopolis, belgianca câștigând cu 6-1, 7-6 (6).

Irina Begu mai are programat un meci cu Larsson, tot vineri, în semifinalele probei de dublu. Begu și Raluca Olaru, favoritele numărul trei ale probei, vor juca împotriva perechii Kiki Bertens (Olanda)/Johanna Larsson (Suedia), cap de serie numărul doi. Begu este deținătoarea titlului la dublu la Seul, alături de Lara Arruabarrena (Spania).


populare
astăzi

1 Așa e când ești la stăpân / Replica Dianei Șucu pentru Daniel Pancu, după ce i-a scos fiul la pauză

2 Românul de 17 ani care a învins juniorii Ferrari, McLaren și Mercedes în Italia

3 Revoltă la TNB după angajarea lui Felix Alexa: artiștii rup tăcerea, iar publicul cere boicot

4 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

5 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis