Liga Campionilor - Real Madrid și Juventus s-au calificat în semifinale

Real Madrid, deținătoarea trofeului, și Juventus Torino s-au calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, miercuri seara, după meciurile din manșa secundă a sferturilor de finală. Real s-a impus, greu, cu 1-0, în fața concitadinei Atletico Madrid, într-o reeditare a finalei de anul trecut. În tur, scorul fusese alb, 0-0.

Juventus a rezistat pe terenul lui Monaco, 0-0, după ce câștigase la Torino cu 1-0.

Spania are două reprezentante în penultimul act, Real și Barcelona, celelalte semifinaliste reprezentând Germania (Bayern Munchen) și Italia (Juventus).

Rezultate:

Marți, 21 aprilie:

(+) Bayern Munchen — FC Porto 6-1 (5-0)
Au marcat: Thiago Alcantara (14), Jerome Boateng (22), Robert Lewandowski (27, 40), Thomas Mueller (36), Xabi Alonso (88), respectiv Jackson Martinez (74).
Cartonaș roșu: Ivan Marcano (Porto, 87).
În tur: 1-3.

(+) FC Barcelona — Paris Saint-Germain 2-0 (2-0)
A marcat: Neymar (14, 34).
În tur: 3-1

Miercuri, 22 aprilie.

AS Monaco — (+) Juventus Torino 0-0
În tur: 0-1.

(+) Real Madrid — Atletico Madrid 1-0 (0-0)
A marcat: Javier ''Chicharito'' Hernandez (88).
Cartonaș roșu: Arda Turan (Atletico, 76).
În tur: 0-0.

Echipele precedate de semnul (+) s-au calificat în semifinale.

AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

2 Ruptură la Casa Albă / JD Vance îl atacă pe Donald Trump după eșecul din alegeri

3 Analiza lui Traian Băsescu după alegerile din SUA: ce spune despre Donald Trump

4 Cutremur în Partidul Republican: cum și-a distrus Donald Trump propria poziție politică

5 Anchetă în SUA după ce PSD a dărâmat guvernul la o lună de la o cină secretă