Liga I: Petrolul Ploiești - CS Universitatea Craiova 1-2

Liga I: Petrolul Ploiești - CS Universitatea Craiova 1-2

CS Universitatea Craiova a învins pe Petrolul Ploiești cu scorul de 2-1 (1-0), marți seara, pe stadionul ''Ilie Oană'', într-o partidă din etapa a 22-a a Ligii I de fotbal.

Oaspeții au deschis rapid scorul, prin capverdianul Nuno Rocha (6), care a fost găsit nemarcat în careu de centrarea lui Pablo Brandan și a înscris cu capul. Petrolul a egalat la scurt timp după pauză, prin Victoraș Astafei (59), cu un șut la colțul lung, dar peste numai două minute oltenii au trecut din nou în avantaj, grație golului marcat de Brandan, din penalty (51), după un fault comis de Kristian Ipsa asupra lui Nuno Rocha.

Petrolul a irosit un penalty în minutul 79, când portarul Cristian Bălgrădean a apărat șutul telefonat al lui Filipe Teixeira, după un henț comis în careu de Silviu Izvoranu.

Formația din Bănie și-a luat astfel revanșa după eșecul din tur, 0-2 la Craiova.

CS Universitatea a trecut și peste al 16-lea meci consecutiv fără înfrângere în campionat (10 victorii, 6 egaluri).

Seria din actualul sezon a început cu o victorie acasă cu Oțelul Galați (1-0), a continuat cu succese în deplasare (2-0 cu Universitatea Cluj) și acasă (1-0 cu ASA Tg. Mureș), au venit apoi egalurile cu Dinamo (1-1 la București) și acasă cu Concordia Chiajna (1-1). A urmat o serie de cinci victorii consecutive, 3-2 cu FC Brașov (deplasare), 2-1 cu FC Botoșani (acasă), 3-1 cu CSMS Iași (deplasare), 2-0 cu Rapid și 2-0 cu Ceahlăul Piatra Neamț (ambele în Bănie). În ultimul meci din tur, CSU Craiova a remizat în deplasare cu CFR Cluj (0-0). În retur a debutat cu victoria de la Târgu Jiu (1-0), la care se adaugă egalurile cu Steaua (0-0, acasă), FC Viitorul (1-1, deplasare) și Gaz Metan (1-1, acasă), iar acum.succesul de la Ploiești (2-1).

Petrolul nu are nicio victorie în ultimele sale trei partide, din care a pierdut două, ambele pe teren propriu.

CS Universitatea Craiova a urcat pe locul patru în clasament, la doar două puncte de Petrolul (locul 3).

FC Petrolul Ploiești — CS Universitatea Craiova 1-2 (0-1), stadion "Ilie Oană" — Ploiești
Au marcat: Victoraș Astafei (49), respectiv Nuno Rocha (6), Pablo Brandan (51 — penalty).
Filipe Teixeira (Petrolul) a ratat un penalty în minutul 79 (a apărat Cristian Bălgrădean).
Arbitru: Pavel Cristian Balaj (Baia Mare); arbitri asistenți: Vasile Marinescu (București), Valentin Avram (București); arbitru de rezervă: Ionuț Babadac (Alexandria); arbitri asistenți adiționali: Cătălin Popa (Pitești), Denis Haidiner (Hunedoara)
Observatori: Alexandru Deaconu (București) — CCA, Paul Mincu (București) — LPF
AGERPRES 

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Țiriac ar fi bolnav grav!

2 Dur articol! Așa este, domnule președinte?

3 „Aș vrea să îi spun că o consider o imbecilă”

4 CULISE Tabăra Cîțu și-a împărțit funcțiile / Gorghiu urmează să devină al doilea om în stat!

5 VIDEO Ca orice român obișnuit, Udrea și-a sărbătorit fetița care a împlinit doi ani la Disneyland Paris...