Minifotbal: România a debutat cu un scor astronomic la Cupa Mondială, 21-0 cu India

Naționala de minifotbal a României, campioana europeană en titre, a debutat cu o victorie la scor astronomic la prima ediție a Cupei Mondiale, găzduită de Statele Unite, 21-0 cu India, sâmbătă, la Allen (Texas), în Grupa B a competiției.

Marcatorii echipei noastre au fost Nicolae Constândana, Adrian Călugăreanu (2 goluri), Cosmin Crăciun (4), Mircea Popa (2), Gabriel Tănase (4), Alin Iacob (2), Toma Vincene (2), Răzvan Radu, Radu Burciu, Miroslav Nicolin și Iulian Apostol. Cel mai bun pasator al formației noastre a fost Radu Burciu, cu 4 "assist"-uri, potrivit site-ului oficial al Federației Române de Minifotbal.

În celălalt meci al grupei, Mexicul a învins Germania cu 9-1.

Duminică, de la 23,00, ora României, tricolorii vor juca derby-ul grupei, cu Mexic, la Wichita (Kansas).

Naționala României a cucerit, pe 30 noiembrie anul trecut, al cincilea său titlu european consecutiv la minifotbal, după ce a învins Slovenia cu scorul de 1-0 (0-0), în finala miniEURO 2014, la Herceg Novi (Muntenegru). România a câștigat toate cele cinci ediții ale Campionatului European: Slovacia (2010), Tulcea (2011), Chișinău (2012), Grecia (2013) și Herceg Novi (2014). AGERPRES


populare
astăzi

1 SURSE Lista miniștrilor din Cabinetul Tomac. Cine sunt favoriții pentru portofoliile-cheie în Guvernul propus de Nicușor Dan

2 A venit rândul lui Dîncu? / DNA a intrat „în raza” radarului militar de la Cârcea, care deservește și NATO / Procurorii investighează cum s-a aprobat cons…

3 VIDEO „O să mai furi?” / Dialogul dintre Vâlcov și Ceaușescu

4 Dincolo de mituri și dacopatie. Cine au fost dacii reali: Arheologul Cătălin Borangic demontează clișeele din mentalul colectiv

5 Procurorii s-au dus cu mașina de numărat bani / 2 milioane de euro cash în casa lui Cristian Pomohaci