Nicole Vaidisova a câştigat primul meci de tenis după patru ani şi jumătate de pauză

Jucătoarea cehă Nicole Vaidisova, care s-a retras din activitate în 2010, la 20 de ani, a revenit cu o victorie pe terenul de tenis, impunându-se, miercuri, cu scorul de 6-3, 6-4, în faţa sportivei Sesil Karatanceva din Kazahstan, locul 191 WTA, în primul tur al unei competiţii ITF din SUA.

Vaidisova a fost între 2004 şi 2009 unul dintre cele mai promiţătoare tinere talente din circuit. Semifinalistă la Australian Open (2007) şi la Roland Garros (2006) şi câştigătoare a şase turnee WTA, dintre care trei în trei săptămâni, şi a unor premii în valoare totală de 2,74 de milioane de dolari, Vaidisova a decis în martie 2010 să se retragă, invocând lipsa motivaţiei.

Ea a ocupat cea mai înaltă poziţie în ierarhia jucătoarelor profesioniste - locul 7, la 14 mai 2007, când avea 18 ani, după ce pătrunsese în Top 10 WTA cu un an înainte.

Nicole Vaidisova a câştigat primul său titlu WTA în 2004, la Vancouver, la 15 ani şi trei luni.

Căsătorită cu Radek Stepanek în iulie 2010, cei doi au divorţat în iunie 2013.

 


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

3 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

4 Ceva strigător la cer! / Cum ascunde Înalta Curte motivarea prin care a scos din închisoare un primar PNL

5 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin