Novak Djokovic, învingător în finala turneului de la Indian Wells (ATP)

Novak Djokovic, învingător în finala turneului de la Indian Wells (ATP)

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, a câștigat turneul ATp Masters 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 5.381.235 dolari, duminică, după ce l-a învins în finală pe elvețianul Roger Federer, numărul doi ATP, cu 6-3, 6-7 (5/7), 6-2.

Djokovic (27 ani) a reușit să-și treacă astfel în palmares al 50-lea său titlu din carieră, aceasta fiind pentru a patra oară când câștigă turneul californian, după succesele din 2008, 2011 și 2014, egalându-l pe Federer la numărul de victorii la Indian Wells.

Liderul mondial a crezut că meciul i-a scăpat de sub control în setul decisiv, motiv pentru care a izbucnit nervos și a rupt racheta. Djokovic și-a trecut în cont primul set după doar 32 de minute (6-3). În manșa secundă, tot sârbul s-a aflat la cârmă în prima parte, dar la 4-3 și-a pierdut ritmul și i-a permis lui Federer să revină. Djokovic a condus cu 3-1 în tiebreak, dar a cedat după trei duble greșeli și Federer s-a impus cu 7-5, restabilind egalitatea. În decisiv, Federer a ratat debutul și a fost condus cu 2-0, dar a revenit, a egalat (2-2) cu mari eforturi, dar efortul i-a fost fatal, pentru că sârbul a fost apoi de neoprit, câștigând setul cu 6-2 și meciul.

Federer a comis 43 de greșeli neforțate și a avut 27 de lovituri câștigătoare, față de 35 de erori și 26 de ''winners'' pentru învingător.

Sârbul, câștigătorul primului turneu de Mare Șlem al anului, Australian Open, a fost autorul celei de-a doua înfrângeri suferite de Federer în 2015, elvețianul venind după titluri câștigate la Brisbane și Dubai.

Ca și anul trecut, Djokovic l-a învins în trei seturi pe Federer la primul turneu Masters al anului, în 2014 sârbul câștigând cu 3-6, 6-3, 7-6 (3).

Nole Djokovic a câștigat anul trecut și al doilea turneu Masters din calendar, la Miami (6-3, 6-3 cu Rafa Nadal), însă la ediția de anul acesta a scăpat de Federer, deoarece elvețiană va lua o pauză.

''A fost o finală extraordinară contra lui Roger și sper că voi avea ocazia să îl reîntâlnesc anul acesta și în alte finale'', a declarat Djokovic după ultimul act de la Indian Wells. Sârbul conduce cu 20-18 în duelurile directe cu Federer. AGERPRES 


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…