Petrolul i-a achiziţionat pe fotbaliştii uruguayeni Pastorini şi Gallegos

Gruparea Petrolul Ploieşti i-a achiziţionat pe fotbaliştii uruguayeni Rodrigo Pastorini şi Sebastian Gallegos, care au semnat contracte pentru două sezoane, respectiv unul, cu opţiune de prelungire, informează site-ul oficial al clubului prahovean.

Petrolul i-a achiziţionat pe fotbaliştii uruguayeni Pastorini şi Gallegos (Imagine: Mediafax Foto)

Rodrigo Pastorini are 24 de ani şi este un jucător polivalent, iar în sistemul practicat de Petrolul poate evolua pe toate cele trei posturi din linia de mijloc, dar şi ca vârf. În trecut, acesta a mai activat la Danubio, Penarol, formaţie alături de care a câştigat titlul în Uruguay în 2013, Racing şi Wanderers Montevideo. În ediţia trecută a întrecerii interne, Pastorini a marcat 11 goluri.

Sebastian Gallegos are 22 de ani, 1,73 metri şi a evoluat ultima dată la Como, în Italia. Este un fotbalist polivalent, putând evolua atât în benzi, cât şi în spatele vârfului. Privit ca o mare speranţă a fotbalului uruguayan, Gallegos a fost internaţional de juniori, iar la Campionatul Mondial Under 17, din 2009, a fost golgheterul turneului, cu 5 reuşite în 4 meciuri.

Rodrigo Pastorini va purta numărul 23 la Petrolul Ploieşti, în timp ce Sebastian Gallegos a ales numărul 13.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

3 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri

4 Lideră PNL, sub control judiciar pentru o evaziune fiscală de peste 2 milioane lei

5 Jumătate din cele 429 de comune vizate de așa-zisa reformă administrativă sunt conduse de primari PSD