Premii mai mari la turneul de la Wimbledon

Organizatorii turneului de tenis de la Wimbledon au decis să mărească premiile rezervate câștigătorilor ediției din 2015 a acestei competiții de Mare Șlem, care va avea loc pe iarba de la All England Club din Londra în perioada 27 iunie - 12 iulie. Astfel, învingătorii probelor de simplu, masculin și feminin, vor încasa câte un cec în valoare de 1,88 milioane lire sterline (aproximativ 2,62 milioane euro), mai mari cu 7 la sută (12.000 lire) față de anul trecut.

Valoarea totală a premiilor rezervate participanților la turneul de la Wimbledon, ajuns anul acesta la cea de-a 129-a ediție, va crește la rândul ei până la 26,76 milioane sterline sterline, fiind cea mai mare sumă din istoria tenisului profesionist, conform organizatorilor.

Anul trecut, sârbul Novak Djokovic și cehoaica Petra Kvitova au primit câte un cec de 1,76 milioane lire sterline pentru câștigarea turneului londonez. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

3 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Baronul PSD Vasile Iliuță și-a trecut numele pe un indicator stradal în Italia după ce a cumpărat un complex turistic la preț de chilipir