Raliul Dakar: Sam Sunderland a câștigat prima etapă la secțiunea moto; Gyenes, locul 47, Butuza 51

Britanicul Sam Sunderland, pe KTM, a câștigat la secțiunea moto prima etapă a celei de-a 37-a ediții Raliului Dakar, disputată duminică între Buenos Aires și Villa Carlos Paz, cu o lungime de 838 km, incluzând o specială cronometrată de 175 km, în timp ce românii Emanuel Gyenes și Marcel Butuza, și ei pe KTM, au încheiat pe locurile 47, respectiv 51.

Cronometrat în 1 h 18 min 57 sec, Sunderland l-a devansat cu 5 secunde pe portughezul Paulo Goncalves (Honda), cu 1 min 12 sec pe spaniolul Marc Coma (KTM), primul care a pornit în startul etapei, cu 1 min 41 sec pe spaniolul Joan Barreda (Honda) și cu 2 min 08 sec pe francezul Alain Duclos (Sherco TVS).

Emanuel Gyenes și Marcel Butuza sunt singurii români ce participă la această ediție a competiției. Gyenes s-a clasat pe locul 47, cu timpul de 1 h 31 min 25 sec, iar Butuza a terminat cu al 51-lea timp.

Primul pilot auto ar urma să termine în jurul orei locale 11,50, adică 14,50 GMT (16,50 în România).

AGERPRES 


populare
astăzi

1 Oameni buni, citiți și voi unde s-a ajuns cu furtul în Ro!

2 Încă un articol despre Peter Thiel...

3 Guvernul dominat de PSD pregătește eliminarea facilităților fiscale din 2027

4 O nouă acuzație de viol împotriva lui Donald Trump pregătește terenul pentru destituire

5 Rețeta îmbogățirii în PSD / cum a ajuns bugetarul Florin Manole de la zero la milioane de lei