Roger Federer, pentru a 7-a oară învingător la Cincinnati

Elvețianul Roger Federer a câștigat duminică, pentru a 7-a oară din tot atâtea finale disputate, Turneul de tenis Masters 1000 de la Cincinnati, cu premii de 3.826.655 dolari, învingându-l în două seturi, cu 7-6 (1), 6-3, pe principalul favorit, sârbul Novak Djokovic, în numai 1 oră și jumătate de joc.

Cu celebra sa îndemânare, pe o suprafață care pare să i se potrivească perfect, rapidă, Roger Federer a controlat tot timpul ostilitățile, obținând al 87-lea titlu din palmaresul său fabulos, dintre care 24 de Masters 1000, clasificarea imediat sub valoarea maximă a turneelor, cele de Mare Șlem. Deși cu câțiva ani mai în vârstă decât Djokovic, elvețianul a ales să fie mai agresiv decât adversarul lui, lovind mingea din urcare, devreme, cu avansări decisive în teren.

Djokovic, care își păstrează poziția de nr. 1 mondial, a avut momentele în care părea să-și realizeze unul dintre principalele sale obiective (victorii în toate cele 10 turnee Masters 1000, Cincinnati fiind singurul care îi lipsește din palmares), dar a cedat fără drept de apel în tie-break-ul primului set, pe care l-a pierdut la 1, după care și-a cedat serviciul devreme în setul secund, nemaiputând remonta, în fața unui Federer în formă maximă.

În acest moment, "scorul" întâlnirilor directe dintre primii doi jucători ai lumii este de 21-20 în favoarea lui Roger Federer. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR