Roger Federer, primul tenismen cu 300 de meciuri câştigate la turneele Masters 1.000

Elveţianul Roger Federer, locul 3 ATP, l-a învins, miercuri, cu scorul de 7-6 (4), 5-7, 6-2, pe canadianul Vasek Pospisil, locul 46 ATP, la Cincinnati, şi a devenit primul tenismen care a câştigat 300 de partide la turneele Masters 1.000.

Roger Federer, primul tenismen cu 300 de meciuri câştigate la turneele Masters 1.000 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Este întotdeauna bine să atingi astfel de cifre frumoase, dar în opinia mea am stabilit recorduri mai importante ca acesta", a declarat Federer.

Fostul lider mondial a disputat primul meci la un turneu Masters 1.000 la Miami, în anul 2000, şi de atunci a suferit 89 de înfrângeri. Din cele 79 de turnee câştigate de el, 21 au fost din această categorie, însă ultimul său succes datează din 2012, când s-a impus tot la Cincinnati.

De atunci, Federer, 33 de ani, a jucat patru finale, toate pierdute, dintre care trei, Indian Wells, Monte-Carlo şi Toronto, în acest an.

Următorul în clasamentul meciurilor câştigate la Masters 1.000 este spaniolul Rafael Nadal, locul 2 ATP, cu 281 de partide, urmat de actualul lider mondial, sârbul Novak Djokovici, cu 220 de victorii.

La turneul de la Cincinnati, Roger Federer va juca, joi, cu francezul Gael Monfils, locul 23 ATP, în optimile de finală.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Peste 30 de grade în plină toamnă: un dom de căldură vizează și România

2 România evită retrogradarea de la S&P: condițiile puse de agențiile de rating

3 Cum funcționează noile escrocherii online și numărul scurt la care ceri ajutor

4 Afacerile din Austria ale lui Călin Georgescu: proprietăți scumpe și conexiuni suspecte

5 Bursa și titlurile de stat sunt în picaj, leul cade la un minim istoric