România debutează în preliminariile Campionatului European de fotbal din 2016

România debutează în preliminariile Campionatului European de fotbal din 2016

Echipa naţională a României va debuta, duminică, în preliminariile celei de-a XV-a ediţii a Campionatului European de fotbal, urmând a întâlni, de la ora 21.45, pe Stadionul Karaiskakis din Pireu, reprezentativa Greciei, în prima etapă a Grupei F.

Turneul final al CE, la care vor participa în premieră 24 de echipe, se va desfăşura în Franţa, în perioada 10 iunie - 10 iulie 2016. Din 1996 şi până în 2012, turneul final a reunit 16 reprezentative.

România evolueză în Grupa F alături de selecţionatele Greciei, Ungariei, Finlandei, Irlandei de Nord şi Insulelor Feroe, conform tragerii la sorţi din 23 februarie, de la Nisa.

Pentru partida cu Grecia, Victor Piţurcă a convocat 11 jucători din campionatul intern şi 13 "stranieri". Lotul complet al României pentru meciul de la Atena este următorul:

Portari: Costel Pantilimon (Sunderland), Ciprian Tătăruşanu (AC Fiorentina), Silviu Lung jr. (Astra Giurgiu);

Fundaşi: Srgian Luchin (Steaua Bucureşti), Gabriel Tamaş (Watford), Vlad Chiricheş (Tottenham Hotspur), Dorin Goian (Asteras Tripolis), Cosmin Moţi (Ludogoreţ Razgrad), Dragoş Grigore (Toulouse), Răzvan Raţ (PAOK Salonic), Constantin Grecu (Dinamo Bucureşti), Bogdan Mitrea (FC Viitorul);

Mijlocaşi: Mihai Pintilii (Al Hilal), Gabriel Torje (Konyaspor), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Andrei Prepeliţă (Steaua Bucureşti), Ovidiu Hoban (Petrolul Ploieşti), Gabriel Enache (Astra Giurgiu), Constantin Budescu (Astra Giurgiu), Vlad Achim (Ceahlăul Piatra Neamţ);

Atacanţi: Bogdan Stancu (Genclerbirligi), Ciprian Marica (Konyaspor), Alexandru Chipciu (Steaua Bucureşti), Claudiu Keşeru (Steaua Bucureşti).

În această vară, federaţia elenă a schimbat selecţionerul, după ce portughezul Fernando Santos a renunţat la conducerea tehnică a reprezentativei Greciei, după Cupa Mondială din Brazilia. În locul său a fost instalat italianul Claudio Ranieri, 62 de ani, fost antrenor al unor mari echipe de club, precum Inter, Juventus, AS Roma, FC Valencia, Atletico Madrid, Chelsea, AS Monaco, dar care se află la prima experienţă ca tehnician al unei naţionale.

Pentru meciul cu România, ce reprezintă debutul său oficial la echipa elenă, Ranieri a convocat următorul lot:

Portari: Orestis Karnezis (Udinese), Panagiotis Glykos (PAOK Salonic), Stefanos Kapino (FSV Mainz);

Fundaşi: Vasilis Torosidis (AS Roma), Loukas Vyntra (Levante), Kostas Manolas (AS Roma), Vangelis Moras (Hellas Verona), Kyriakos Papadopoulos (Bayer Leverkusen), Avraam Papadopoulos (Olympiakos Pireu), Sokratis Papastathopoulos (Borussia Dortmund), Jose Holebas (Olympiakos Pireu), Giorgos Tzavellas (PAOK Salonic);

Mijlocaşi: Giannis Maniatis (Olympiakos Pireu), Dimitris Siovas (Olympiakos Pireu), Andreas Samaris (Benfica Lisabona), Panagiotis Tachtsidis (Hellas Verona), Panagiotis Kone (Udinese), Kostas Fortounis (Olympiakos Pireu);

Atacanţi: Dimitris Salpingidis (PAOK Salonic), Lazaros Christodoulopoulos (Hellas Verona), Giorgos Samaras (Weste Bromwich Albion), Dimitris Diamantakos (Olympiakos Pireu), Kostas Mitroglou (Fulham), Stefanos Athanasiadis (PAOK Salonic).

Meciul Grecia - România, programat duminică, va fi arbitrat de o brigadă din Anglia, cu Mark Clattenburg la centru. Clattenburg, care a arbitrat în acest an şi Supercupa Europei, va fi ajutat la cele două linii de Michael Mullarkey şi Simon Beck. Asistenţi adiţionali vor fi Andre Marriner şi Lee Probert, iar arbitru de rezervă Simon Bennett.

În 26 martie 2013, Clattenburg a condus la centru meciul Olanda - România, scor 4-0, din preliminariile CM-2014. De asemenea, el a mai arbitrat meciul Steaua - Twente, scor 0-1, disputat la 16 februarie 2012, în prima manşă a 16-imilor Ligii Europa. Tot el a mai condus meciul Steaua - Zaglebie Lubin, scor 2-1, din 8 august 2007, în manşa secundă a turului doi preliminar al Ligii Campionilor.

Partida de la Pireu ar putea fi ultima pentru Piţurcă la conducerea "tricolorilor". Deşi el a negat, luni, posibilitatea de a pleca în Arabia Saudită, presa din această ţară a continuat să ofere informaţii în acesată săptămână despre o posibilă preluare a echipei Al Ittihad după meciul cu Grecia.

Bilanţul României cu Grecia este 32 de meciuri - 17 victorii - 9 egaluri - 6 înfrângeri, golaveraj 69-35. Ultima dată România şi Grecia s-au întâlnit în noiembrie 2013, în play-off-ul de calificare la Cupa Mondială din 2014, scor 1-3 la Atena şi 1-1 la Bucureşti. Grecia a obţinut astfel calificarea la turneul final al CM din Brazilia, unde a ajuns în optimi, fază în care a fost eliminată de Costa Rica, după loviturile de deartajare (1-1 după 120 de minute, 5-3 la penaltiuri).

Potrivit FRF, în data de 7 septembrie, România a avut programate până acum cinci meciuri şi nu a pierdut niciodată (trei victorii, două egaluri): 1983, Cracovia: Polonia - România 2-2; 1994, Bucureşti: România - Azerbaidjan 3-0; 2002, Sarajevo: Bosnia - România 0-3; 2010, Minsk: Belarus - România 0-0; 2012, Tallin: Estonia- România 0-2.

România a jucat până acum 651 de meciuri, bilanţul fiind următorul: 289 victorii, 163 egaluri, 199 înfrângeri. În deplasare, naţionala română a disputat 313 partide, 97 de victorii, 90 de egaluri şi 126 de înfângeri.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria