Rusia salută realegerea lui Blatter și cere "schimbări" în cadrul FIFA

Rusia, țara gazdă a Cupei Mondiale din anul 2018, s-a declarat mulțumită de realegerea lui Joseph Blatter în postul de președinte al FIFA, făcând totodată apel la "efectuarea de schimbări" în cadrul instanței fotbalistice mondiale.

"Suntem, desigur, mulțumiți de rezultat, în ansamblul său. În calitate de membru al familiei europene, noi considerăm că este necesar să tragem concluziile și să realizăm tot ceea ce este posibil pentru efectuarea de schimbări", a declarat ministrul rus al Sportului, Vitali Mutko, pentru agenția RIA Novosti.

În ciuda scandalului de corupție cu care se confruntă în prezent FIFA, conducătorul acestei organizații, Joseph Blatter (79 ani), a fost reales vineri pentru un al cincilea mandat de patru ani .

Justiția americană a pus sub acuzare 14 persoane, între care 9 foști sau actuali membri ai FIFA, în cadrul unei anchete privind corupția din fotbal, fiind efectuate mai multe interpelări la Zurich, unde șapte suspecți au fost arestați.

Diplomația rusă a reproșat Washingtonului "o aplicare ilegală a legii americane în afara teritoriului" Statelor Unite, iar președintele rus Vladimir Putin a văzut în acțiunea justiției americane o "tentativă" a SUA de a "împiedica realegerea domnului Blatter" în fruntea FIFA. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Manevră tipică în PSD / un fost baron controversat preia șefia Curții de Conturi

3 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

4 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri

5 De citit acest material despre vortexul polar