Serena Williams, ''onorată'' să joace cu Simona Halep

Serena Williams, numărul unu mondial în tenisul feminin, s-a declarat ''mereu onorată'' să joace cu Simona Halep, duminică, după ce a învins-o pe româncă în finala turneului WTA de la Cincinnati, cu 6-3, 7-6 (5).

"Îți mulțumesc, Simona, pentru că ai făcut un meci bun și pentru că ești de mereu o adversară incredibilă și o sportivă incredibilă. Sunt mereu onorată să joc împotriva ta și de fiecare dată când jucăm facem meciuri bune'', a spus Williams după meciul cu Halep , pe care a învins-o de șase ori în șapte confruntări directe.

La rândul său, Halep, care de luni a revenit pe poziția a doua în clasamentul WTA, a declarat: "O felicit pe campioană, Serena, și îi urez noroc la US Open. Știu că poți câștiga toate cele patru (turnee de Mare Șlem, n. red.) — deci, noroc și să fii tare''.

Williams și-a adjudecat trei turnee de Mare Șlem anul acesta, Australian Open, Roland Garros și Wimbledon, ajungând acum la 69 de titluri WTA în carieră, ocupând locul cinci într-o ierarhie în era open, după Martina Navratilova (167), Chris Evert (154), Steffi Graf (107) și Margaret Court (92).

Serena a ajuns și la 15 finale câștigate la rând, ultima pierdută fiind în urmă cu doi ani, chiar la Cincinnati, în fața Victoriei Azarenka, belarusa impunându-se atunci cu 2-6, 6-2, 7-6 (6). AGERPRES 


populare
astăzi

1 Răsturnare de situație? / Parchetul General a trecut de partea corupților? / Spune că decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă …

2 Tragerile loto de joi, 30 iulie. Numerele câștigătoare la 6 / 49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5 / 40 și Super Noroc

3 Voi ați citit asta? / Că, dacă se închide Kozludui, rămânem în aer?

4 Un misterios personaj a câștigat de 58 de ori, într-o singură zi, la jocurile de noroc online, 2.000.000 de euro / Statul român n-a mișcat un deget

5 Eurodeputata Diana Șoșoacă, transportată la spital după un accident rutier în București