Simona Halep, a doua favorită a turneului WTA de la Doha

Simona Halep, a doua favorită a turneului WTA de la Doha

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost desemnată a doua favorită a turneului WTA de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 731.000 de dolari, care debutează luni.

Halep, care a câștigat sâmbătă titlul la Dubai, este campioana en titre la Doha și va juca direct în optimile de finală (turul al doilea), cu învingătoarea dintre franțuzoaica Alize Cornet și o jucătoare venită din calificări.

Petra Kvitova (Cehia) este principala favorită a competiției, urmând să joace direct în optimi cu câștigătoarea partidei dintre Jelena Jankovic (Serbia) și o adversară din calificări.

În finala de anul trecut, Halep (cap de serie nr. 7 atunci) a dispus cu 6-2, 6-3 de germanca Angelique Kerber (N. 6). Turneul a fost de categoria Premier 5, având premii totale de 2.440.070 dolari.

Într-un preambul al meciului de Fed Cup dintre România și Canada, sâmbătă, la Doha, Alexandra Dulgheru (25 ani, 97 WTA) a dispus cu 6-2, 6-2 de Gabriela Dabrowski (22 ani, 183 WTA). Dulgheru și-a asigurat un cec de 1.550 dolari și 13 puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe australianca Jarmila Gajdosova (27 ani, 55 WTA). Românca va încerca să-și ia revanșa după ce a fost învinsă cu 6-3, 6-4, anul acesta, în primul tur la Australian Open. AGERPRES


populare
astăzi

1 Apropo de modificarea impozitului la jocurile de noroc. Fratele Ursulei von der Leyen este președintele Superbet...

2 ALERTĂ Prăbușire fără precedent a PSD în sondaje! A scăzut sub PNL! AUR e la 40%!

3 Bravo lui! / Președintele, acuzat de CSM că a generat „un blocaj inexplicabil” în justiție pentru că nu a semnat decretele de pensionare pentru 51 de ma…

4 ALERTĂ Avertismentul pentru România al Institutului Robert Lansing în legătură cu declarațiile lui Viktor Orban

5 Proprietarul uneia din cele mai importante mine de aur din Rusia a fost arestat în propriul avion în timp ce încerca să fugă în Turcia!