Sorana Cîrstea, a patra româncă în turul doi la US Open

Sorana Cîrstea, a patra româncă în turul doi la US Open

Sorana Cîrstea, locul 80 WTA, a învins-o, marţi, cu scorul de 6-1, 6-1, pe sportiva britanică Heather Watson, locul 46 WTA, şi a devenit a patra jucătoare din România care a acces în turul 2 al US Open, ultimul Grand Slam al anului.

Sorana Cirstea (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cîrstea a reuşit la New York probabil cele mai bun meci din acest an. Sportiva din Târgovişte a dominat întâlnirea de la început până la final, a servit foarte bine, a fost agresivă, a construit multe puncte câştigătoare şi nu i-a dat nicio şansă adversarei sale, impunându-se în 54 de minute.

În turul următor, Cîrstea va evolua împotriva învingătoarei din meciul Olga Govorţova (Belarus), locul 117 WTA - Eugenie Bouchard (Canada), locul 8 WTA şi cap de serie numărul 7.

Cea mai bună perfomanţă a Soranei Cîrstea, 24 de ani, la US Open este accederea în turul al treilea, în 2009.

Calificarea în turul doi la US Open este recompensată cu 60.420 de dolari şi 70 de puncte WTA.

Luni, jucătoarele Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, Irina-Camelia Begu, locul 61 WTA, şi Alexandra Dulgheru, poziţia 95 în ierarhia mondială, s-au calificat în turul doi la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului.

Begu a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 7-6 (4), 6-3, după o oră şi 40 de minute, pe Silvia Soler-Espinosa (Spania), locul 70 WTA, şi va juca, în turul secund, cu Roberta Vinci (Italia), cap de serie numărul 28 şi poziţia 30 în clasamentul mondial, care a trecut cu scorul de 6-3, 6-3, de Paula Ormaechea (Argentina), locul 99 WTA.

Dulgheru a câştigat, în primul tur, cu scorul de 6-3, 6-4, după o oră şi 30 de minute, meciul cu Kristyna Pliskova (Cehia), poziţia 92 în ierarhia mondială, şi o va întâlni, în turul doi, pe Maria Şarapova (Rusia), a cincea favorită a competiţiei şi locul 6 WTA, care a trecut, cu scorul de 6-4, 6-0, de compatrioata sa Maria Kirilenko, poziţia 113 în clasamentul mondial.

Simona Halep a acces în turul secund după o victorie în trei seturi cu Danielle Collins (SUA), scor 6-7 (2), 6-1, 6-2. Halep va evolua în turul 2 în premieră împotriva sportivei Jana Cepelova (Slovacia), locul 65 WTA, care a învins-o, cu scorul de 2-6, 7-5, 6-1, pe Maria-Teresa Torro-Flor (Spania), locul 62 WTA.

Ultima reprezentantă a României la simplu, Monica Niculescu, va juca, tot marţi, cu cu Iaroslava Şvedova din Kazahstan, locul 50 WTA.

Sursa: mediafax.ro

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Elena Ionescu a lăsat totul la vedere, în direct

2 Jurnalist de investigații: Andreea Moldovan este în conexiune cu unul dintre cele mai mari holdinguri farma di…

3 Așa o fi?

4 Voiculescu, audiat discret de procurorii DIICOT pentru dispariția unor documente clasificate

5 O cunoscută jurnalistă îl calcă-n picioare pe Voiculescu și-l apără pe Cîțu