Steaua, învinsă de ASA Tg. Mureș după un meci în care campionii au acuzat arbitrajul

ASA Tg. Mureș a învins pe Steaua București cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a 12-a a Ligii I de fotbal.

Unicul gol al partidei a fost înscris de Mircea Axente (55).

Steliștii, care au avut și o bară, prin Cristian Tănase (60), au acuzat că au fost dezavantajați de arbitrul Istvan Kovacs.

Steaua a fost nevoită să efectueze toate cele trei schimbări în prima jumătate de oră, după ce Keșeru, Latovlevici și Rusescu (intrat în locul lui Keșeru) au fost accidentați de intrări dure ale mureșenilor. Echipa din Ghencea a cerut eliminarea lui Gabi Mureșan pentru intrarea brutală la Rusescu (23). Totodată, arbitrul i-a acordat cartonaș galben lui Tănase pentru simulare (59), la o fază la care trebui acordat penalty oaspeților. De asemenea, Pîrvulescu a fost eliminat ușor de arbitru, deși nu a faultat în poziție de ultim apărător.

Cele două echipei s-au întâlnit până acum de cinci ori, Steaua având trei victorii, iar ASA două.

ASA Tg. Mureș — FC Steaua București 1-0 (0-0), stadion "Trans Sil" — Tg. Mureș
A marcat: Mircea Axente (55).
Cartonaș roșu: Paul Pîrvulescu (Steaua, 89).
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenți: Miklos Nagy (Cluj), Alexandru Cerei (Cluj-Napoca); arbitru de rezervă: Denis Haidiner (Hunedoara).
Observatori: Cristian Nica (Ploiești) — CCA, Ion Craiu (București) — LPF.


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Manevră tipică în PSD / un fost baron controversat preia șefia Curții de Conturi

3 De citit acest material despre vortexul polar

4 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

5 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri