"Superwoman" Serena Williams a alergat după un hoț pentru a-și recupera telefonul mobil

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, numărul unu mondial, și-a pus în evidență, fără să vrea, calitățile sale fizice, alergând după un hoț care îi furase telefonul mobil, pe care a reușit în final să-l recupereze.

Williams, în vârstă de 34 ani, a povestit incidentul pe pagina sa de Facebook , unde a postat și o fotografie în care apare în ținută de "Superwoman''. Ea se afla într-un restaurant chinezesc, dintr-un oraș pe care nu l-a precizat, unde lua masa împreună cu un/o amic(ă).

"Lângă mine se afla un tip și ceva, căruia acum pot să-i spun instinct de super-eroină, mi-a spus să fiu atentă la el", a scris Serena, accidentată la genunchi și care nu a mai apărut în circuitul feminin după înfrângerea din semifinalele US Open, la începutul lunii septembrie.

"Într-un moment în care mă așteptam mai puțin, acest hoț mi-a luat telefonul și a părăsit rapid restaurantul. (...) Fără să mă mai gândesc, am reacționat", a adăugat americanca, precizând că a dărâmat un scaun sau două în momentul în care a început cursa de urmărire a hoțului. "A început să alerge, însă eu am fost mai rapidă decât el — toate sprinturile de la antrenamente mi-au servit la ceva — și am reușit să-l ajung ca un fulger", a continua ea.

"Cu cea mai amenințătoare voce a mea, rămânând însă calmă, l-am întrebat dacă nu cumva a luat 'din greșeală' telefonul meu. El a murmurat ceva, în timp ce se gândea ce să spună, iar apoi a zis: 'Doamne, știi ce am făcut! A fost atât de confuz acolo. Cred că am luat telefonul greșit'", a mai povestit americanca, întâmpinată cu aplauze la întoarcerea în restaurant.

"Ascultați-vă întotdeauna instinctul de super-eroi, luptați-vă pentru ceea ce credeți că este corect, fiți super-eroi!", a îndemnat cea mai bună jucătoare de tenis a lumii, adresându-se celor aproximativ 4 milioane de fani pe care îi are pe Facebook.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Părinții primarului Negoiță au dat 2,8 milioane de euro pe o vilă în Italia în Civitavecchia cu 23 de camere și un restaurant pe plajă

2 Pericolul unei revolte la Moscova a apropiaților lui Serghei Șoigu. Presa rusă: Kremlinul blochează internetul în centrul capitalei ruse

3 DOCUMENTE Miza e protejarea lui Voineag / Conflict major între CSM-Secția pentru procurori și Inspecția Judiciară din cauza documentarului Recorder

4 Recomandarea Barclays către investitori: Vindeți titlurile României și cumpărați-le pe cele ale Ungariei!

5 SUA a cerut Israelului să nu mai atace unele obiective din Iran. Motivele îngrijorării Washingtonului