Tecău și Rojer, în sferturile probei de dublu la Sydney (ATP)

Tenismanul român Horia Tecău și partenerul său olandez Jean-Julien Rojer s-au calificat, marți, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului ATP de la Sydney, dotat cu premii totale de 439.435 dolari, grație victoriei cu 6-2, 7-6 (7) în fața cuplului australian James Duckworth/Chris Guccione.

Tecău și Rojer, favoriții numărul doi ai probei, sunt la primul succes în acest an după eliminarea din runda inaugurală la Brisbane, și și-au asigurat un cec de 3.960 dolari și 45 de puncte ATP.

În sferturile de finală, perechea româno-olandeză va înfrunta cuplul Benjamin Becker (Germania)/Nicholas Monroe (SUA), care a trecut în prima manșă de Marin Draganja (Croația) și Henri Kontinen (Finlanda) cu 6-4, 7-6 (9).

AGERPRES 


populare
astăzi

1 „Ar trebui să se autoia la șuturi în c...” / Un medic îl desființează pe Rogobete, dar taxează dur și opulența sfidătoare de la „PSD luxury-show”

2 VIDEO Surprinzătoarele dezvăluiri ale Ioanei Dogioiu despre PSD

3 Da, oameni buni, a cam început să se adeverească zvonul cu războiul hibrid...

4 Schema prin care zeci de clădiri de patrimoniu din România au ajuns în proprietatea Ungariei

5 A murit un Rockefeller