Tenis - Fed Cup: Suprafața de joc avantajează echipa României, consideră căpitanul nejucător Alina Cercel-Tecșor

Suprafața de joc de la Montreal avantajează echipa României în meciul cu Canada, din barajul pentru Grupa Mondială a Fed Cup, a afirmat căpitanul nejucător al echipei noastre, Alina Cercel-Tecșor, într-o conferință de presă premergătoare confruntării din weekend. ''Suprafața de joc este una OK, bună; ne avantajează. Este într-adevăr una rapidă. Sala arată foarte bine și ne simțim bine aici. Așteptăm mulți români să ne încurajeze'', a declarat Alina Cercel-Tecșor, potrivit paginii oficiale de Facebook a echipei.

''Suntem pregătite să jucăm în deplasare din momentul în care am aflat că jucăm aici. Știm cum e să joci în altă parte și nu acasă, dar sunt sigură că susținătorii noștri ne vor oferi ceea ce așteptăm de la ei: încurajare și foarte mult suflet, așa cum punem și noi în tot ceea ce facem", a mai spus Alina Cercel-Tecșor.

Irina Begu (33 WTA), care va primi cu această ocazie Heart Award, din partea reprezentanților Fed Cup, speră și ea ca echipa să aibă susținători ca și în meciul de la Galați, cu Spania.

''La Galați, publicul ne-a ajutat foarte mult. Datorită lor am câștigat acel meci de dublu. Sper să avem și aici susținători mulți care să ne încurajeze. Contează foarte mult ajutorul lor'', a subliniat Begu, prima rachetă a echipei României, în absența Simonei Halep, numărul trei mondial.

Alexandra Dulgheru (69 WTA) a declarat la rândul său: ''E frumos să jucăm în echipă. Fiind un sport individual, în care noi avem grijă de noi înșine, acum e cu totul altceva, trebuie să ne gândim la toată echipa. Intervine spiritul de echipă, care în timpul anului ne lipsește. De câteva ori pe an vine o perioadă când nu luptăm numai pentru noi, ci reprezentăm țara, făcând parte dintr-o echipă".

Raluca Olaru (62 WTA la dublu) și-a manifestat bucuria pentru revenirea în echipa de Fed Cup: ''Condițiile sunt bune, încercăm să ne acomodăm cu suprafața, echipa este OK. Ne antrenăm, ne pregătim... Mă bucur foarte mult că am revenit în echipă. Abia aștept meciurile''.

Andreea Mitu (104 WTA) a precizat: ''Atmosfera în echipă este foarte bună. Ne pregătim intens și sper să facem un rezultat bun''.

Echipa României aflată la Montreal mai cuprinde antrenorii Daniel Dobre, Artemon Apostu Efremov, preparatorul fizic Theo Cercel și kinetoterapeutul Marian Gheba.

AGERPRES 


populare
astăzi

1 Este oficial / crește vârsta de pensionare pentru polițiști și militari. Ce pensii speciale ar mai putea fi reformate

2 Țara în care am ajuns să trăim... / Ministrul USR al Economiei a numit administrator special la o firmă de armament un fost comandant de poliție, pensio…

3 Foarte interesante amănunte... / „Este o problemă personală, privată între mine și prietenul meu, dl. Nazare”

4 Asta este Rusia, în realitate, oameni buni... / Un rus a văzut 20 de cadavre ale unor colegi de armată zăcând într-o groapă după ce au fost „atinși la z…

5 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…