Tenis: Venus Williams, al 46-lea titlu din carieră, cucerit la Auckland

Turneul feminin de tenis de la Auckland (Noua Zeelandă), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, s-a încheiat cu victoria americancei Venus Williams, care a dispus în finală cu 2-6, 6-3, 6-3 de daneza Caroline Wozniacki, principala favorită, obținând astfel al 46-lea titlu din carieră.

Cea mai vârstnică dintre surorile Williams, Venus, 34 de ani, cap de serie nr. 3 la Auckland, a fost finalistă anul trecut în acest turneu, când a fost întrecută de Ana Ivanovic (Serbia). Cu trofeul cucerit acum ea a devenit a doua cea mai titrată jucătoare în activitate din circuitul feminin, prima fiind chiar sora sa, Serena, cu 64 de turnee câștigate.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Operațiunea secretă prin care „Numărul 14”, cea mai grea brățară dacică, a fost recuperată din Cehia

2 El este atacatorul din Cracovia

3 VIDEO Momentul bizar cu Aleksandar Vučić care a devenit ținta ironiilor pe internet

4 BREAKING Anomalie la nivelul vortexului polar, nemaiîntâlnită din anii 1950, în noiembrie

5 Adio costuri uriașe la telefon în vacanță: șase țări apropiate de România intră în zona de roaming UE