Turul Franței: Britanicul Chris Froome (Sky), câștigător al celei de-a 102-a ediții

Turul Franței: Britanicul Chris Froome (Sky), câștigător al celei de-a 102-a ediții

Ciclistul britanic Chris Froome (Sky) a terminat învingător în ediția a 102-a a Turului Franței, după 3 săptămâni de cursă, timp în care s-au disputat 21 de etape și au fost străbătuți 3.360 km, acesta reprezentând al doilea succes pentru rutierul născut în Kenya, la doi ani după prima victorie în Marea Buclă.

Adjudecată la doar 1'12" distanță de următorul clasat, columbianul Nairo Quintana, victoria lui Froome, asezonată cu un cec de 450.000 euro, a fost adesea contestată, de specialiști, dar și de unii dintre pricepuții spectatori francezi, după ce britanicul s-a desprins în etapa a 10-a, pe cățărarea La-Pierre-de-Saint-Martin, când a avut un pedalaj neverosimil, cu o cadență de 120 de pedale pe minut (2 pe secundă), în condițiile unei pante cu o înclinație de 10 la sută și mai mult.

Considerat mare favorit, grație calităților native de cățărător, într-o ediție apreciată, din cauza profilului muntos, cea mai dificilă din istorie, columbianul Nairo Quintana a demonstrat în ultima parte a cursei că ar fi putut îmbrăca tricoul galben la Paris, după ce ordinele echipei Movistar, din care face parte și locul 3 la general, spaniolul Alejandro Valverde, și-au schimbat sensul, sud-americanul primind undă verde să atace pe munte, în special în penultima etapă, cu sosire pe legendarul Alpe d'Huez.

Ceilalți 2 favoriți ai hârtiei, italianul Vincenzo Nibali, învingător anul trecut în Tur, și spaniolul Alberto Contador, câștigător anul acesta în Giro, deci cu încă un mare tur în picioare, și-au onorat blazoanele, încheind cursa franceză pe locurile 4 și 5. Cu mai multă prospețime și atenție din partea lor și a echipelor lor, ar fi contat mai mult, poate decisiv, în configurația finală.

Ultima etapă, a 21-a, disputată duminică, Sevres Grand Paris Seine Ouest — Paris Champs-Elysees, 109,5 km, o defilare prin banlieu-ul parizian și apoi pe cel mai faimos bulevard din lume, a fost câștigată de germanul Andre Greipel (Lotto Soudal), la a 4-a victorie de etapă anul acesta, urmat de francezul Bryan Coquard (Europcar) și de norvegianul Alexander Kristoff (Katiușa).

Din cauza asfaltului și macadamului ude din centrul Parisului, organizatorii au făcut apel la o prevedere guvernamentală, plutonul fiind cronometrat la intrarea în primul tur de pe Champs Elysees, cu 68,5 km înainte de sosirea care a desemnat câștigătorul. Astfel, în urma acestei decizii câștigătorul final al Turului Franței 2015 a fost cunoscut oficial cu aproape 2 ore mai devreme. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă? / Înalți oficiali americani s-au mutat în baze militare

2 Nicușor Dan îl eliberează din funcție pe Cristian Diaconescu. Cine este noul consilier pe probleme de securitate. A fost semnat decretul de numire

3 Gesturile care nu trec neobservate. Dan Alexa și Denise Rifai, complet amorezați pe străzile din Capitală. Tehnicianul și-a păstrat carisma

4 O mare bancă din România își dă dreptul să retragă bani din conturile clienților, fără acord. În ce condiții se va întâmpla asta

5 Și la noi e la fel, dar pe „războiul” intern... / Războiul a umflat conturile celui mai celebru cuplu de propagandiști ruși