VIDEO Contra şi Marica, învinşi, Getafe, spre retrogradare. Atletico Madrid, tot mai aproape de titlu

VIDEO Contra şi Marica, învinşi, Getafe, spre retrogradare. Atletico Madrid, tot mai aproape de titlu

Revenit pe bancă după exilul în tribune, de la meciul cu Elche, Cosmin Contra n-a reuşit să o oprească pe Atletico.

Echipa unde a evoluat între 2002 şi 2006 şi pe care românul o consideră cea mai bună din Europa, la ora actuală, s-a dovedit o nucă prea tare pentru micuţa Getafe, tot mai aproape de divizia secundă în Spania.

Contra s-a salutat cu Diego Simeone, fostul său coechipier la Atleti, la începutul meciului, dar n-a reuşit vreo surpriză. Pe teren s-a impus echipa mai puternică, una calificată în semifinalele Ligii Campionilor şi prima în Spania, peste Real şi Barcelona

În minutul 40, Godin a deschis scorul cu o lovitură de cap, după ce ratase o ocazie mare (26), apoi şansele gazdelor la un rezultat pozitiv s-au deteriorat şi mai serios după eliminarea lui Lafita (65), pentru un fault în propriul careu.

Accidentarea lui Costa. FOTO: Marca

Emoţii cu Diego Costa

Diego Costa a ratat penalty-ul, dar golgheterul lui Atletico s-a revanşat apoi în minutul 84, când a marcat pentru 2-0. Atacantul spaniol cu origini braziliene a plătit însă scump al 25-lea gol din campionat.

S-a intins spre balon, după centrarea lui Adrian, şi a trimis în plasă, dar, din alunecare, s-a lovit tare de bara din dreapta a lui Codina. Diego Costa a fost schimbat imediat şi a fost urcat într-o ambulanţă, cu o tăietură serioasă la picior. Deşi părea a fi o accidentare gravă, atacantul şi-a liniştit fanii după meci, printr-un mesaj postat pe Twitter, în care a anunţat că are doar o lovitură la tibie.

S-a încheiat 2-0 pentru Atletico, o partidă relativ echilibrată, în care Getafe a avut o singură ocazie mare, după un corner, şi în care a reclamat un penalty, în minutul 81, la o cădere a lui Marica de lângă Miranda, dar centralul a lăsat jocul să continue.

Atletico, cu destinul în propriile-i mâini

Cu cinci etape înainte de final, Atletico este pe primul loc în Spania, cu 82 de puncte, trei peste Real şi patru mai mult decât FC Barcelona.

Elche (a), Valencia (d), Levante (d), Malaga (a) şi Barcelona (d) sunt meciurile pe care le mai are de jucat Atletico până la finalul acestui sezon.

Dacă le va câştiga pe primele patru, iar Real şi Barcelona şi-ar tranşa şi ele meciurile din următoarele etape, atunci partidele din ultima etapă nici n-ar mai conta. De ce? Cum s-ar păstra actuala diferenţă, în cazul acestui scenariu, Atletico ar rămâne cu trei puncte avans de Real, faţă de care are avantajul meciurilor directe (1-0 în deplasare şi 2-2 pe teren propriu), primul criteriu de departajare, în cazul egalităţii de puncte.

Chiar şi cu un eşec pe „Camp Nou", titlul ar lua drumul Madridului, dar s-ar duce pe Vicente Calderon", şi nu spre „Bernabeu".

Getafe, în schimb, este prima sub linia retrogradării, pe locul 18, cu 31 de puncte, unul mai puţin decât Valladolid, prima salvată, în acest moment, şi la trei de Osasuna, locul 16.

9 titluri are Atletico Madrid în palmares, ultimul câştigat în 1996

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria