Ungaria: Parlamentul respinge amendamentul constituțional dorit de Orban pentru interzicerea redistribuirii refugiaților

Parlamentul ungar a respins marți propunerea guvernului condus de premierul conservator Viktor Orban de a schimba Constituția pentru a interzice instalarea străinilor în Ungaria fără permisiunea autorităților locale, relatează EFE, Reuters și MTI.

Guvernul nu a putut să obțină două treimi din voturile necesare în parlament pentru a trece acest amendament la Constituție care se opune schemei adoptate la nivelul Uniunii Europene privind cotele de refugiați.

Partidul FIDESZ al lui Orban avea nevoie de sprijinul unor parlamentari din alte formațiuni politice pentru a putea trece amendamentul. Însă în favoarea acestei schimbări nu au votat decât 131 de aleși, pragul necesar fiind de 133 de voturi.

Majoritatea parlamentarilor formațiunilor de stânga și ai partidului de extremă-dreapta Jobbik s-au abținut.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Succes la Cernavodă / Nivelul Dunării, cu 8 cm mai sus după scufundarea barjelor

2 Ce a ucis, de fapt, litoralul românesc

3 Asistentă: 15.000 euro, prețul unui post la Spitalul Județean Timișoara / Discuție înregistrată și prezentată de medicul Ciprian Maxim

4 Primele imagini cu tinerii care au atacat cu topoare și pietre o ambulanță în Cluj. Cei trei au fost săltați de polițiști și reținuți

5 Fost șef de la Investigații Criminale din Hunedoara, dispărut de două zile