Pe ăsta l-a ratat Ponta/ Ashton Carter a preluat postul de ministru al apărării SUA

Ashton Carter și-a preluat marți postul de ministru al Apărării, după ce a depus jurământul la Casa Albă în fața vicepreședintelui Joe Biden, informează DPA.

Carter, 60 de ani, va fi cel de al 25-lea ministru al apărării al SUA, în locul lui Chuck Hagel, care va fi schimbat din funcție după nici doi ani de mandat, în urma unei decizii a lui Barack Obama menită să schimbe cursul luptei împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI).

Nominalizarea lui Ashton Carter a fost aprobată săptămâna trecută de Senatul SUA, cu 93 de voturi pentru și cinci împotrivă.

Carter, care are pregătire de fizician, a fost adjunct al ministrului apărării între 2011 și 2013, atât în mandatul lui Chuck Hagel, cât și în cel al predecesorului său, Leon Panetta. În această funcție el a fost șeful de operațiuni al Pentagonului, supraveghind cheltuirea a peste 600 de miliarde de dolari și activitatea a 2,4 milioane de angajați civili și militari.

La sfârșitul Războiului Rece, el a fost direct implicat în eforturile de a păstra în siguranță armele nucleare din era sovietică, fiind prezent la semnarea în Ungaria în 1994 a Memorandumului privind garanțiile de securitate.

'Am fost în Ucraina în ziua în care ultima armă nucleară a fost transportată peste graniță din Ucraina în Rusia. Acel acord prevedea ca Rusia să respecte integritatea teritorială a Ucrainei, ceea ce în mod evident nu a făcut', a declarat recent Carter.

La audierea sa de confirmare din Senat, Ashton Carter a apărat strategia administrației Obama în Irak și Siria și făcut titluri de prima pagină cu afirmația că ar trebui luată în considerare trimiterea de arme în Ucraina pentru a o sprijini pe aceasta în lupta împotriva separatiștilor proruși. AGERPRES


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Polițistul Marian Godină demontează acuzațiile unui ONG, arătând avizul ANI