ACCIDENT cu patru români în Bulgaria. Unul dintre răniţi a fost transportat la spitalul din Constanţa

Un accident rutier în care a fost implicat un autoturism în care se aflau patru cetăţeni români s-a produs, duminică dimineaţă, în Bulgaria, la câţiva kilometri de graniţa cu România, unul dintre răniţi fiind transportat, în stare stabilă, la Spitalul Judeţean Constanţa.

Accidentul s-a produs la primele ore ale dimineţii de duminică, în regiunea Dobrich, la câteva zeci de kilometri distanţă de Vama Veche, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform primelor informaţii, se pare că din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, fiind ceaţă şi drum umed, maşina cu care se deplasau cei patru români s-ar fi răsturnat în afara şoselei.

Autorităţile bulgare au solicitat şi intervenţia unui echipaj de la Ambulanţă, din judeţul Constanţa, acesta ieşind din ţară în jurul orei 06.30 şi revenind cu unul dintre răniţi la 07.15. Pacientul era în stare stabilă şi a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru investigaţii medicale de specialitate.

Ceilalţi trei ocupanţi ai autoturismului au rămas în Bulgaria, unde urmează să dea detalii poliţiştilor bulgari despre producerea accidentului.

 


populare
astăzi

1 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

2 VIDEO Premiul Darwin pentru prostie / Momentul în care un turist bulgar este mușcat de urs, în zona Barajului Vidraru

3 Și chestia asta pute tot a Servicii...

4 Comuna din România unde se construiește primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică

5 Scena virală cu tânăra din Coreea care străbate România pe bicicletă. „Nu intră bine în țară că se întâlnește cu valorile noastre”