Adrian Năstase rămâne cu pedeapsa de patru ani de închisoare
Tribunalul Bucureşti a decis, joi, ca Adrian Năstase să execute patru ani de închisoare, fără a-i aplica un spor de pedeapsă, după comasarea condamnărilor primite de fostul premier în dosarele "Zambaccian" şi "Trofeul calităţii", hotărârea nefiind definitivă.
Adrian Năstase (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Instanţa Tribunalului Bucureşti care a judecat comasarea pedepselor de patru ani şi, respectiv, de doi ani de închisoare primite de Adrian Năstase în dosarele "Zambaccian" şi "Trofeul calităţii" a respins astfel cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de aplicare a unui spor de pedeapsă de un an.
Adrian Năstase rămâne astfel cu condamnarea de patru ani de închisoare pe care o execută în prezent.
Prin decizia de joi, instanţa a decis să scadă din pedeapsa de patru ani perioada în care Năstase a stat în penitenciar, respectiv din 20 iunie 2012 până în 18 martie 2013 şi din 6 ianuarie până în prezent.
Totodată, Tribunalul Bucureşti a dispus ca, după terminarea executării pedepsei, Năstase să aibă mai multe interdicţii, pe o perioadă de cinci ani.
Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi contestată de procurori la Curtea de Apel Bucureşti.
La ultimul termen de judecată, din 28 aprilie, DNA a cerut ca la pedeapsa lui Adrian Năstase, de patru ani de închisoare, să se adauge un spor de un an, iar acesta să execute cinci ani de închisoare, după comasarea celor două sentinţe din dosarele "Trofeul calităţii" şi "Zambaccian".
Adrian Năstase spunea atunci că s-a gândit, la un moment dat, să renunţe la cetăţenia română, arătând că justiţia i-a oferit un concept de "moarte civilă", întrucât prin pedeapsa complementară i s-a interzis să mai candideze timp de cinci ani dupe executarea condamnării.
Avocaţii au depus atunci la instanţă CV-ul lui Adrian Năstase, pentru a demonstra faptul că fostul premier nu are nevoie de un sport de pedeapsă pentru a fi reeducat. Apărătorii fostului premier au punctat faptul că în dosarele "Trofeul calităţii" şi "Zambaccian", condamnările au fost orientate către minimum de pedeapsă pentru faptele de care Adrian Năstase a fost acuzat de procurori.
Avocaţii lui Năstase au mai spus că fostul premier a executat deja 266 de zile din pedeapsa de doi ani de închisoare primită în dosarul "Trofeul calităţii", astfel că scopul pedepsei a fost îndeplinit.
Avocaţii lui Năstase au introdus, în 23 ianuarie, la Tribunalul Bucureşti, cererea de contopire a pedepselor primite de clientul lor în dosarele "Trofeul calităţii" şi "Zambaccian".
Instanţa supremă i-a condamnat în 6 ianuarie, în dosarul Zambaccian, pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare, pe soţia acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, la patru ani cu executare. Adrian Năstase a fost încarcerat în aceeaşi zi.
Fostul premier a fost acuzat în dosarul "Zambaccian" pentru că, în perioada 2002 - 2004, în calitate de premier, ar fi primit, în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004. Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, precum şi contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu şi din Bucureşti.
În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, tot de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii". El a fost încarcerat în 26 iunie 2012 şi pus în libertate la 18 martie 2013, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea lui de eliberare condiţionată.
În dosarul "Mătuşa Tamara", Adrian Năstase a fost achitat definitiv, în septembrie 2012, de Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru fapte de corupţie. În acelaşi dosar au fost achitaţi şi Ioan Melinescu şi Ristea Proboi, pentru complicitate la fapte de corupţie.
Avocaţii lui Năstase declarau în ianuarie, după condamnarea din dosarul "Zambaccian", că fostul premier ar putea să execute mai puţin de un an de închisoare, după condamnarea la patru ani, el putând cere eliberarea condiţionată după 16 luni, din care i-ar putea fi scăzute cele opt luni de detenţie din dosarul "Trofeul calităţii".
Dacă pedeapsa în urma contopirii va fi de patru ani (48 de luni), Năstase ar putea cere liberarea condiţionată după 16 luni. El are dreptul să ceară liberarea condiţionată după ispăşirea unei treimi din pedeapsă dat fiind că are peste 60 de ani, preciza atunci pentru MEDIAFAX unul din avocaţii săi, Viorel Roş.
Ţinând cont că a executat deja opt luni de închisoare din pedeapsa de doi ani în dosarul "Trofeul calităţii", Năstase ar putea cere liberarea condiţionată după opt luni.
Sursa: mediafax.ro