ALERTĂ „S-a blocat tot financiar. S-a încetat orice plată”/Umbrărescu oprește lucrările la autostrăzile A8 și A3 pe perioadă nedeterminată?/Mesajele care circulă între muncitori

UMB, cel mai mare constructor de autostrăzi din România, va opri lucrările de construcție pentru autostrăzile A8 și A3, începând de săptămâna viitoare, pe perioadă nedeterminată. Mesaje despre acest subiect deja circulă printre muncitori, dezvăluie Libertatea .

Potrivit discuțiilor private purtate între muncitori, făcute publice de pagina de Facebook „Drum Expres Focșani-Brăila-Constanța”, compania UMB a blocat toate plățile pentru șantierele de care de ocupă: A3, Autostrada Transilvania și A8, Autostrada Unirii.

„A încetat orice plată… nu se mai fac comenzi… s-a blocat tot financiar și pe A8 s-a spus că vor intra mai devreme cu o săptămâna în vacanță, pe termen nedeterminat, deși vacanța era de o săptămână”, a scris unul dintre angajați într-o conversație postată ulterior pe Facebook.

În plus, diurnele șoferilor nu ar mai fi plătite, iar muncitorii nu au primit calificări referitor la plata salariilor: „Vom vedea săptămâna viitoare ce se va întâmpla, fiind 15 zi de salariu”.

Singura autostradă la care se va mai lucra

Singurul șantier al UMB la care lucrările nu se vor sista este cel de pe „lotul urșilor” al autostrăzii A1 Lugoj – Deva.

În luna februarie 2025, ministrul transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat faptul că pe întreg șantierul A1 Lugoj – Deva, cu o lungime totală de 13,13 km, sunt mobilizați 600 de angajați și 300 de utilaje, și „se lucrează 24/7, 7 zile pe săptămână”.

Cu toate acestea, două luni mai târziu, compania UMB a anunțat faptul că finalizarea autostrăzii A1 Lugoj – Deva va fi amânată până în 2027.


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă