Alina Gorghiu caracterizează convocarea, pentru ziua de marți, a plenului Parlamentului drept "golănie politică"

Alina Gorghiu caracterizează convocarea, pentru ziua de marți, a plenului Parlamentului drept "golănie politică"

Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, caracterizează convocarea, pentru ziua de marți, a plenului Parlamentului drept "golănie politică", explicând că, în acea zi, "foarte mulți colegi parlamentari, din pricina sărbătorilor legale, nu vor fi prezenți la Parlament", iar aleșii au fost chemați "tocmai marți" pentru "a nu putea fi votate actele necesare punerii în legalitate" a Regulamentului cu Constituția. "Ședința reunită a Camerei Deputaților și Senatului de marți, 7 aprilie. Eu nu am mai văzut asemenea golănie politică de foarte multă vreme" a declarat Gorghiu, sâmbătă, la Oradea, într-o conferință de presă.

Ea a explicat că președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a avut posiblitatea să convoace acest plen reunit, pentru a pune în acord Regulamentul cu Constituția, și săptămâna trecută, și că mai are timp să îl convoace și pe viitor.

"Dar l-a convocat marți când, din păcate, foarte mulți colegi parlamentari, din pricina sărbătorilor legale, nu vor fi prezenți la Parlament. L-a convocat tocmai marți pentru a nu putea fi votate actele necesare punerii în legalitate. Practic, această convocare a plenului reunit de marți consfințește ilegalitatea săvârșită la momentul votului pentru senatorul Dan Șova de către Tăriceanu, purtătorul de cuvânt al domnului Victor Ponta și al PSD-ului" a subliniat Gorghiu.

Copreședintele PNL a dat asigurări că, împreună cu copreședintele Vasile Blaga, vor face un apel către toți parlamentarii PNL să fie prezenți marți, în Parlament, pentru că este "mult mai important să repari o ilegalitate și să pui în concordanță actele normative cu Constituția atunci când este necesar".

"Și mai bine mai târziu decât niciodată, pentru că așa vom evita situații pe viitor, ca diverși parlamentari prieteni cu dl Ponta sau prieteni cu PSD-ul să nu poată fi trimiși în fața instanțelor de judecată pentru a putea să-și pledeze cauza" a conchis Alina Gorghiu.

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a convocat Biroul Permanent al Senatului pentru data de marți, 7 aprilie, în vederea modificării programului de lucru al Senatului, el solicitând ca în aceeași zi să fie ținută o ședință comună a Parlamentului pentru modificarea Statutului deputaților și senatorilor astfel încât hotărârile de aprobare a cererilor de reținere a parlamentarilor să se adopte cu votul secret al majorității simple.

Biroul permanent al Senatului decisese luni ca membrii acestei Camere să lucreze în circumscripțiile electorale în perioada 6-14 aprilie, urmând ca ședințele de plen să fie recuperate după Paște.

"Am aprobat programul de lucru pentru perioada 6-18 aprilie, urmând ca de luni, 6 aprilie, până marți, 14 aprilie, să avem activități în teritoriu. În această perioadă au loc cele două evenimente importante ale religiei creștine — este vorba de Paștele catolic și Paștele ortodox. Conform tradiției, am hotărât ca de miercuri să recuperăm zilele care s-au acordat. Vom lucra miercuri, 15 (n.r. — aprilie), joi (16 aprilie) și vineri (17 aprilie) în plen și, probabil, când vom aproba programul pentru 18-27 aprilie, vom lucra în plus până recuperăm toate aceste restanțe", a anunțat vicepreședintele forului legislativ, Cristian Dumitrescu, luni, după ședința Biroului permanent. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…