Ambasada Franței: Dacă Oprescu ar fi sancționat penal, distincția acordată de statul francez ar putea fi retrasă

Ambasada Franței precizează, luni, într-un comunicat de presă, că, în ipoteza în care Sorin Oprescu, primarul suspendat al Capitalei, ar fi sancționat penal în baza unei decizii finale a justiției, distincția de Cavaler al Legiunii de Onoare, care i-a fost acordată de statul francez, ar putea fi retrasă după declanșarea procedurilor prevăzute în Codul Legiunii de Onoare și al Medaliei Militare.

Potrivit sursei citate, Codul prevede că Distincția Legiunea de Onoare, acordată unui cetățean străin, poate fi retrasă în cazul în care acesta a comis acte sau a avut un comportament susceptibile de a fi declarate contrare onoarei sau de natură să aducă atingere intereselor Franței în străinătate sau cauzelor pe care Franța le susține la nivel mondial.

De asemenea, documentul stipulează că retragerea decorației se face, la propunerea Marelui Cancelar, în urma avizului Ministerului francez al Afacerilor Externe și al Consiliului Ordinului, prin decret al președintelui Republicii Franceze.

''Ambasada Franței a luat act de situația judiciară actuală a lui Sorin Oprescu'', precizează comunicatul menționat.

Ambasada amintește că distincția de Cavaler al Legiunii de Onoare i-a fost acordată lui Sorin Oprescu în cadrul unei ceremonii care a avut loc pe 12 martie. AGERPRES


populare
astăzi

1 A început deja Al Treilea Război Mondial?

2 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic

3 „Nu e niciun dubiu că Pahonțu a participat la reprimarea violentă, soldată cu 50 de morți și sute de răniți”

4 Rusia expulzează un angajat al Ambasadei României la Moscova. Diplomatul chemat să fie anunțat de decizie a trecut printr-un „ritual de umilire” la MA…

5 Péter Magyar, noi săgeți către România: Paks la putere maximă, Cernavodă oprită