Ambasadorul SUA: E timpul ca România să își stabilească un nou obiectiv pe termen lung

Ambasadorul SUA: E timpul ca România să își stabilească un nou obiectiv pe termen lung

Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a afirmat, miercuri, la Suceava că poate ar trebui ca România să își propună noi obiective pe termen lung, el adăugând că țării noastre "îi lipsește o viziune pentru viitor'.

'Un lucru care cred că îi lipsește României este o viziune pentru viitor. De exemplu, știu că în 1990, după Revoluție, românii au stabilit într-un număr foarte mare două obiective, unul de a adera la NATO, pentru a-și asigura securitatea și siguranța în regiune, și al doilea de a intra în Uniunea Europeană, pentru a se putea alătura stratelor europene și pieței europene. Din momentul îndeplinirii acestor două obiective, primul în 2004, prin intrarea în NATO, și al doilea în 2007, prin intrarea în UE, și aud asta de la foarte mulți români, nu mai există o viziune pentru România, pentru viitorul ei, pentru generațiile care vin din urmă. Poate e timpul ca România să își stabilească un nou obiectiv', a afirmat Hans Klemm.

El a subliniat că prin parteneriatul încheiat cu autoritățile de la București, SUA își doresc 'o Românie puternică, democrată și prosperă'.

Diplomatul american a menționat, ca exemplu, că România ar putea să își propună ca în următorii 20 de ani să devină a șasea cea mai bogată țară a Uniunii Europene. 'România este a șasea țară ca număr de populație din UE. În 20 de ani ar trebui să devină a șasea cea mai bogată din UE sau să își propună să devină la fel de bogată ca Franța. Odată fixat un astfel de obiectiv, trebuie canalizate toate energiile pentru îndeplinirea lui', a menționat ambasadorul SUA.

Înaltul oficial american a mai arătat că România are nevoie de investiții în infrastructură, în administrația publică, în sistemul de sănătate, dar și în resursele umane.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

5 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?