Angajata unei bănci din Braşov acuzată că a încercat să omoare doi bătrâni, reţinută

Angajata unei bănci din Braşov acuzată că a încercat să omoare doi bătrâni, reţinută

Angajata unei bănci din Braşov acuzată de tentativă de omor calificat după ce ar fi agresat doi bătrâni de 80 de ani, în locuinţa acestora, pe unul dintre ei înjunghiindu-l cu un cuţit, iar pe celălalt lovindu-l cu un ciocan de şniţel a fost reţinută, marţi, de procurori.

Angajata unei bănci din Braşov acuzată că a încercat să omoare doi bătrâni, reţinută (Imagine: Tibi Bologh/Mediafax Foto)

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au dispus, marţi, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de femeia în vârstă de 35 ani, pentru tentativă la omor calificat, comisă cu premeditare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ea a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată Tribunalului Braşov cu propunere de arestare preventivă.

Femeia, angajată a unei bănci din Braşov, îi cunoştea pe cei doi bătrâni în vârstă de 80 de ani, ea luând un împrumut de la aceştia. Întrucât bătrânii insistau să îşi recupereze banii, femeia a mers în 3 septembrie la locuinţa acestora, unde a izbucnit o dispută privind datoria angajatei. Femeia, care luase cu ea un ciocan pentru şniţele, l-a lovit pe bătrânul de 80 de ani de şase ori în zona capului, iar pe soţia acestuia, tot în vârstă de 80 de ani, a tăiat-o cu un cuţit în zona gâtului.

"Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat că în 3 septembrie 2014, premeditând comiterea faptei, inculpata s-a înarmat cu un ciocan pentru bătut carnea, pe care l-a luat din locuinţa sa, cu care s-a deplasat la domiciliul persoanelor vătămate unde, pe fondul situaţiei create de lipsa posibilităţilor inculpatei de a restui un împrumut persoanelor vătămate, a lovit de şase ori în zona capului una dintre persoanele vătămate cu ciocanul folosit pentru bătutul cărnii, iar pe cea de-a doua cu un cuţit în zona gâtului“, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

Potrivit raportului medico-legal, leziunile produse bătrânilor nu au fost foarte grave, viaţa nefiindu-le pusă în pericol.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...