Băsescu câștigă definitiv un proces cu Voiculescu, pentru o declarație cu privire la controlul Justiției

Băsescu câștigă definitiv un proces cu Voiculescu, pentru o declarație cu privire la controlul Justiției

Fostul președinte Traian Băsescu a câștigat definitiv la Curtea de Apel București procesul în care a fost dat în judecată de liderul conservator Dan Voiculescu, pentru afirmațiile făcute de șeful statului în iulie 2012 în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului cu privire la controlul justiției.

Inițial, în martie 2013, Judecătoria Sectorului 5 a respins acțiunea lui Dan Voiculescu, cu privire la obligarea președintelui de a retracta, în mod public, cele spuse și publicarea hotărârii definitive pronunțate în cauză, însă a admis un capăt de cerere cu privire la caracterul ilicit al afirmațiilor lui Traian Băsescu la adresa lui Voiculescu.

În mai 2014, Tribunalul București a admis apelul președintelui și a înlăturat caracterul ilicit al faptei, decizie menținută și la recurs, care s-a judecat la Curtea de Apel București.

În iulie 2012, Parlamentul a declanșat procedura de suspendare a lui Traian Băsescu din funcția de șef al statului.

În discursul ținut în plenul Parlamentului, Traian Băsescu a făcut referire la încercarea USL de a controla Justiția, amintind în context o declarație a lui Dan Voiculescu.

"Sunt opt ani de când cu migală, cu perseverență s-a construit independența Justiției față de politic. Știu că aveți probleme de neînțeles legate de acest lucru. Am văzut și afirmațiile făcute de unul dintre liderii spirituali ai liderilor USL, domnul Voiculescu, 'trebuie să controlăm Justiția'. Dragii mei concetățeni, această vreme a trecut. Nu puteți să întoarceți realitățile instituțiilor, ca Parchet General, DNA, ÎCCJ, la modul de supunere din anii 2004. Tentativa dumneavoastră de a acapara toate funcțiile de decizie în nominalizarea înalților demnitari ai sistemului de justiție este una greșită și poate să eșueze la referendum", declara atunci Traian Băsescu.

În aceeași zi, Dan Voiculescu a anunțat că îl va acționa în judecată pe Traian Băsescu pentru afirmațiile defăimătoare făcute la adresa lui.

''Îl voi acționa în judecată pe Traian Băsescu pentru afirmații defăimătoare. Nu-i voi solicita nicio daună materială, ci doar să recunoască public că a mințit", susținea atunci Voiculescu.

Potrivit acestuia, "Traian Băsescu încearcă, în disperare de cauză, să deturneze dezbaterea publică dinspre gravele sale încălcări ale Constituției spre un conflict personal cu Dan Voiculescu, susținând, de la tribuna Parlamentului, că 'Voiculescu a declarat: trebuie să controlăm justiția!". AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 Lucruri pe care nimeni nu le spune la televizor și nu numai...