Cea mai SCĂZUTĂ temperatură din această toamnă

Cea mai SCĂZUTĂ temperatură din această toamnă

Cea mai scăzută temperatură din această toamnă, minus 6 grade Celsius, s-a înregistrat, joi dimineaţă, la Miercurea Ciuc, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cea mai scăzută temperatură din această toamnă - minus 6 grade Celsius la Miercurea Ciuc (Imagine: Zoltan Racz/ Mediafax Foto)

Meteorologii spun că la miezul nopţii de miercuri spre joi temperatura a coborât la limita îngheţului şi de atunci a scăzut continuu, la Staţia Meteo Miercurea Ciuc fiind măsurată, în jurul orei 6.30, valoarea termică minimă de minus 6 grade Celsius.

Vremea a fost deosebit de rece în cursul nopţii în tot judeţul Harghita, minimele consemnate de meteorologi fiind de minus 4 grade Celsius la Joseni, minus 2,4 grade Celsius la Topliţa, iar la Staţia Meteo de pe vârful Bucin valoarea termică minimă măsurată joi dimineaţă a fost de zero grade Celsius.

În municipiul Odorheiu Secuiesc, termometrele au indicat singura minimă pozitivă din judeţul Harghita, de un grad Celsius.

Mai multe şcoli şi grădiniţe din Miercurea Ciuc beneficiază de încălzire, începând de miercuri, după ce temperaturile au scăzut foarte mult în ultimele zile, iar de joi se furnizează agent termic şi în spitalele racordate la sistemul centralizat de termoficare.

Din partea asociaţiilor de locatari din oraş nu există nicio solicitare până în prezent, acestea amânând pe cât posibil să ceară încălzirea apartamentelor din blocuri din cauza facturilor mari la întreţinere, dar dacă media temperaturilor diurne şi nocturne scade sub 10 grade Celsius timp de trei zile, consecutiv, furnizarea agentului termic se va face din oficiu, în baza reglementărilor legale în vigoare.

În municipiul reşedinţă al judeţului Harghita, temperaturile au coborât la pragul îngheţului încă de la sfârşitul lunii august, când în data de 29 a lunii mercurul din termometrele de la staţia meteo au arătat zero grade Celsius, prima temperatură negativă, de minus 3,1 grade Celsius, fiind înregistrată în data de 18 septembrie.

Minima absolută a lunii septembrie în Harghita, de minus 10 grade Celsius, a fost înregistrată în anul 1977 în Miercurea Ciuc, iar maxima absolută, de 33,8 grade, a fost consemnată de meteorologii din aceeaşi localitate în anul 1952.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 „Mie îmi place Putin și nu-mi place UE. Eu mă simt mai liber in Rusia decât în Occident”

2 Răsturnare de situație! / Descoperire importantă făcută de specialiştii INSEMEX în cazul exploziei din Rahova!

3 BREAKING Au fost pe mână! / Grindeanu, șeful de facto al PSD, declarații halucinante din culisele respingerii de către CCR a reformei pensiilor magistra…

4 VIDEO Deranj public în Grecia după ce cântăreața Despina Vandi a făcut pană pe autostradă și a fost dusă la hotel cu o mașină de patrulă a poliției

5 Tudor Chirilă, revoltat de decizia CCR și mesaj tranșant pentru magistrați: „E atât de greu de acceptat că trebuie să munciți ca toți ceilalți”