Cinci persoane care au spart mai multe locuinţe, printre care şi casa lui Theodor Stolojan, au fost reţinute

Cinci dintre cele 20 de persoane suspectate ca au comis aproape 40 de spargeri de locuinte si o tentativa de omor au fost retinute de procurorii Parchetului Tribunalului Bucuresti, care vor cere instantei arestarea lor preventiva, relateaza Mediafax.

Oficiali din Parchetul Tribunalului Bucuresti au declarat, pentru Mediafax, ca ordonantele de retinere pentru cele cinci persoane au fost emise marti seara, dupa ce au fost audiate 20 de persoane, urmand ca acestea sa fie duse miercuri la Tribunalul Bucuresti cu propunere de arestare preventiva.

Procurorii vor mai cere instantei sa emita mandate de arestare preventiva in lipsa pe numele altor doi suspecti care la perchezitiile nu au fost gasite.

Politistii si procurorii au facut marti 29 de perchezitii la adrese din Bucuresti, Ilfov si Calarasi, fiind vizati membri ai clanurilor Pietroi si Mogos, suspectati ca au comis 38 de fapte de talharie si furt din locuinte, in perioada 2009-2014, precum si o tentativa de omor, in 2014. La audieri au fost duse 20 de persoane, intre care si liderul interlop Vasile Fierbantu, zis Sile Pietroi.


Printre victimele membrilor gruparilor inractionale ar fi Theodor Stolojan si un judecator de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, potrivit unor surse judiciare.

O parte dintre suspecti sunt acuzati ca, in 24 decembrie 2014, au atacat un barbat care detine un spatiu comercial in complexul Doraly. Acestia l-au lovit cu bate in zona capului si i-au luat 200.000 de lei. Anchetatorii au banuit initial ca autorii au actionat la pont, intrucat stiau ca barbatul are la el multi bani. In urma cercetarilor, politistii si procurorii au stabilit, insa, ca agresorii doar au banuit ca, fiind ajunul Craciunului, barbatul ar putea sa aiba la el o suma importanta.

Potrivit procurorilor, membrii gruparii intrau in locuinte dupa ce fortau butucul de la yala, apoi furau bani si alte bunuri. Hotii actionau in plina zi, dupa ce se asigurau ca proprietarii nu sunt acasa, prejudiciul total fiind estimat la aproximativ sase milioane de lei.


populare
astăzi

1 Taxa europeană pe carbon / un șofer de Dacia Logan ar putea plăti 800 de lei în plus anual

2 Așa o fi?

3 VIDEO Priviți ce se întâmplă la Moscova!

4 Curtea Supremă anulează acordul de concediere Leroy Merlin, angajatul primește de trei ori mai mult

5 „Să te ia dracu, Putin!” / Revolta comercianților care și-au pierdut afacerile în urma atacului cu drone al ucrainenilor din Moscova