Comisia juridică - termen până vineri pentru raportul privind cererea de arestare a Elenei Udrea

Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis, miercuri, ca solicitările privind încuviințarea urmăririi penale și a reținerii și arestării preventive a deputatului Elena Udrea să fie trimise Comisiei juridice, care are termen trei zile pentru întocmirea raportului.

"Astăzi am avut pe ordinea de zi o solicitare a procurorului general cu privire la începerea urmăririi penale a deputatului Elena Udrea și o cerere a ministrului Justiției cu privire la reținerea și arestarea preventivă a doamnei deputat. Conform regulamentului, s-au dat trei zile la Comisia juridică pentru întocmirea raportului, asta înseamnă până vineri, urmând ca în Biroul permanent de luni să se stabilească când va intra în plen, în maximum cinci zile. Din discuțiile avute cu președintele Camerei, cel târziu miercurea viitoare va fi și votul final", a spus secretarul Camerei Deputaților Marcel Ciolacu, la finalul ședinței Biroului permanent.

El a adăugat că dosarul Elenei Udrea cuprinde șapte volume, 1.867 de pagini.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic

2 Rusia expulzează un angajat al Ambasadei României la Moscova. Diplomatul chemat să fie anunțat de decizie a trecut printr-un „ritual de umilire” la MA…

3 „Densitatea de mușchi l-a salvat”: Andrei Bordeianu, în stare gravă după accidentul de motocicletă din București

4 VIDEO Trimisul lui Trump în România l-a sunat pe Nicușor Dan de față cu presa și l-a pus pe difuzor

5 Drona cu explozibil a fost mutată de două turiste pe plaja din Olimp înainte să ajungă geniștii