Comisia juridică nu a reuşit să ia o decizie în cazul cererii de arestare preventivă a lui Ioan Adam

Comisia juridică nu a reuşit să ia o decizie în cazul cererii de arestare preventivă a lui Ioan Adam

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor nu a reuşit, luni, să ia o decizie în legătură cu cererea de arestare preventivă a deputatului PSD Ioan Adam, nefiind întrunit cvorumul de şedinţă.

La şedinţă au fost prezenţi 13 membri din 27, iar Ioan Adam , care este membru al comisiei, nu este luat în considerare la stabilirea cvorumului.

Vicepreşedintele Comisiei Ciprian Nica a precizat că, potrivit articolului 24 din Statutul deputaţilor şi senatorilor, trebuia să fie prezenţi la şedinţă jumătate plus unu din deputaţii din comisie.

„Urmează să înaintăm un raport Biroului Permanent, care va stabili ce va urma”, a spus Nica.

La şedinţă a fost prezent şi deputatul Ioan Adam, care nu a vrut să comenteze faptul că nu a fost cvorum, arătând: „Mă supun procedurilor”.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, în urmă cu o săptămână, ca membrii Comisiei juridice să facă până luni raportul în privinţa cererii de arestare preventivă a deputatului PSD Ioan Adam, urmând ca plenul Camerei să fie convocat de îndată ce vine raportul.

„În privinţa cazului arestării preventive a deputatului Adam, din acest moment, Comisia juridică îşi începe lucrul şi are termen până luni seară să-şi finalizeze raportul, iar marţi, la ora 12.00, va fi un Birou Permanent care va convoca de îndată plenul Parlamentului”, a spus atunci secretarul Camerei Ion Ciolacu.

El a mai arătat că a fost dat acest termen deoarece avocaţii lui Adam au spus că este un dosar voluminos şi au invocat necesitatea ca solicitarea de arestare preventivă să vină numai pe numele lui Adam, în acest moment aceasta fiind şi pe numele lui Viorel Hrebenciuc .

„Avocaţii au avut o solicitare că este un dosar voluminos. Adresa se referea la 2 persoane. În acest moment, Parlamentul, ca nu cumva să creeze un viciu de procedură, a considerat totuşi ca solicitarea să vină numai pentru deptatul Adam, mai ales că avocaţii domnului Adam au invocat acest lucru”, a explicat Ciolacu.

În urmă cu două săptămîni, Comisia juridică amânase decizia privindu-l pe deputatul PSD Ioan Adam, urmând ca Biroul Permanent al Camerei să stabilească noul termen pe motiv că cererea de arestare preventivă era pe numele Ioan Adam şi Viorel Hrebenciuc, iar Hrebenciuc şi-a dat demisia din Parlament.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”