Cumnatul lui Ponta, Iulian Herțanu, a venit la DNA Ploiești

Cumnatul lui Ponta, Iulian Herțanu, a venit la DNA Ploiești

Cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herțanu, a sosit miercuri dimineață la sediul DNA Ploiești, el fiind urmărit penal într-un dosar instrumentat de această structură pentru mai multe fapte, între care aceea de deturnare de fonduri europene.

Surse judiciare au declarat că Herțanu se află la DNA pentru ca procurorul de caz să îi comunice acestuia decizia de instituire a măsurii controlului judiciar față de el.

În acest dosar, Herțanu a fost arestat preventiv în luna februarie, fiind ulterior plasat în arest la domiciliu, anchetatorii hotărând să nu mai prelungească această măsură preventivă și să îl cerceteze pe cumnatul premierului în stare de libertate sub control judiciar.

La sediul DNA Ploiești se mai află și directorul SC Grossman, Ilie Drăgan, care de asemenea era cercetat în stare de arest la domiciliu. Și în cazul acestuia procurorii vor dispune măsura controlului judiciar, au declarat surse din cadrul anchetei.

La sediul DNA Ploiești mai sunt așteptați și alți inculpați din acest dosar cărora li se va comunica fie decizia de prelungire a controlului judiciar, fie aceea de a nu mai prelungi arestul la domiciliu în favoarea instituirii controlului judiciar.

Iulian Herțanu, acționar la SC Grossman Engineering Group SRL, este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, schimbarea nelegală a destinației fondurilor europene și evaziune fiscală. Aceleași acuzații au fost reținute și în cazul oamenilor de afaceri Mihail Marian Coman și Vladimir Răzvan Ciorbă.

În aceeași cauză, sunt cercetați sub control judiciar Mircea Cosma, președinte al CJ Prahova, și deputații Vlad Cosma și Sebastian Ghiță, cei din urmă fiind acuzați de sprijinire a unui grup infracțional organizat.

De asemenea, procurorii anticorupție au dispus începerea urmăririi penale și împotriva omului de afaceri Liviu Munteanu, a directorului de producție al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman, și a directorului SC Grossman, Ilie Drăgan.

Procurorii le-au mai audiat în această cauză pe mama premierului Victor Ponta, Cornelia Naum, și pe sora acestuia, Alexandra Herțanu.

Cercetările în acest dosar vizează modul în care a fost acordat în ianuarie 2012 un contract având ca obiect "Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic" de către SC Hidro Prahova SA Ploiești (societate cu capital integral de stat, la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar) asocierii SC Grossman Engineering Group SRL — SC Euro Construct Trading 98 SRL. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 De citit...

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 Dezvăluiri înfiorătoare despre insula pe care britanicii au desfășurat experimente secrete și șocante