CUTREMUR/Pentru Mazăre a venit SFÂRŞITUL/Sorin Strutinsky a fost ADUS la DNA/,,TREZORIERUL'', săltat din Bucureşti

CUTREMUR/Pentru Mazăre a venit SFÂRŞITUL/Sorin Strutinsky a fost ADUS la DNA/,,TREZORIERUL'', săltat din Bucureşti

Risc Seismic

Omul de afaceri Sorin Strutinsky, preşedintele preşedintele Soti Cable Neptun SRL şi al CVM Tomis Constanţa, cunoscut drept Trezorierul tandemului Mazăre-Constantinescu, a fost ridicat de anchetatori, miercuri, din Capitală, şi dus la DNA cu mandat, pentru a fi audiat într-un dosar în care este suspectat de dare de mită şi trafic de influenţă, potrivit unor surse judiciare.

Sursele citate au declarat pentru MEDIAFAX că pe numele lui Sorin Strutinsky a fost emis un mandat de aducere, într-un dosar în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie.

Sorin Strutinsky este un apropiat al primarului municipiului Constanţa,Radu Mazăre, cu care este asociat în mai multe firme.

În decembrie 2014, Agenţia Naţională de Integritate cerea DNA să îl cerceteze pe Radu Mazăre pentru conflict de interese, după ce Primăria Constanţa a acordat contracte în valoare de aproape 4,6 milioane de euro firmelor Conpress Holding şi Soti Cable Neptun, în care este asociat şi Sorin Strutinsky.

 "Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la posibila săvârşire de către Radu Ştefan Mazăre, primar al Municipiului Constanţa, a infracţiunii de conflict de interese, întrucât, în calitate de reprezentant al Municipiului Constanţa, a semnat cinci contracte şi un acord cadru (cu cinci contracte subsecvente), încheiate între Primăria Constanţa şi două societăţi comerciale (SC Conpress Holding SRLşi SC Soti Cable Neptun SRL) care îl au ca asociat pe Strutinsky Sorin Gabriel, persoană cu care Radu Ştefan Mazăre se află în relaţii comerciale în alte opt societăţi comerciale", arăta atunci ANI.

Potrivit unor surse, Radu Mazăre şi Sorin Gabriel Strutinsky ar fi fost asociaţi în nouă firme, respectiv:  Soti Cable Neptun SRL, SC Alliance Qwest Company SA, SC Comtex SA, SC Conpress Group SRL, SC Eurosantis Com Invest SA, SC Ideea Contrast SRL, SC Sigma Trading SRL, SC Silk Estate SA şi SC Xenoti SRL.

ANI a mai stabilit că primarul Radu Mazăre a aprobat, în urma procedurii de selecţie a ofertelor, raportul de atribuire a contractului de finanţare din fonduri nerambursabile pentru susţinerea spectacolelor care au fost organizate cu ocazia evenimentului "Sărbători de Iarnă - Orăşelul Copiilor 2013", încheiat între Primăria Constanţa şi SC Soti Cable Neptun SRL. Valoarea totală a contractelor acordate celor două societăţi comerciale este de 20.621.572, 49 lei, fără TVA (aproximativ 4.580.000 de euro).

Sorin Strutinsky spunea atunci că acţiunea ANI împotriva primarului Radu Mazăre este netemeică şi preciza că respectivele contracte au fost încheiate în urma unor licitaţii.

Soti Cable Neptun SRL a fost înfiinţată în 1993, reprezentanţii companiei precizând atunci că are angajaţi 200 de jurnalişti.

Risc Seismic


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu