Dacian Cioloș, audiat la Parchetul General

Dacian Cioloș, audiat la Parchetul General

Fostul ministru al Agriculturii Dacian Cioloș s-a prezentat miercuri la sediul Parchetului General, pentru a fi audiat de procurori în legătură cu o plângere penală depusă de fostul vicepreședinte al AVAS Jean Cătălin Sandu, condamnat în dosarul ICA. În luna martie 2014, Jean Cătălin Sandu a depus o plângere penală la Parchetul General în care îl acuza pe Cioloș de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

Jean Cătălin Sandu susținea că, în calitate de ministru al Agriculturii, Dacian Cioloș a acceptat în anul 2008 constituirea ministerului ca parte civilă în dosarul ICA, cu suma de 60 milioane euro, însă decizia fostului ministru a fost luată în baza unor prevederi legale abrogate.

În august 2014, Jean Cătălin Sandu, administrator al SC Benefica SA București (firmă din grupul Grivco) în perioada 1 ianuarie 2002 — 28 ianuarie 2005, director al Direcției Juridice din cadrul ADS în intervalul octombrie 2001 — mai 2005, membru AGA al SC ICA SA București în 2003, secretar executiv al PC și vicepreședinte al AVAS, a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul ICA. AGERPRES


populare
astăzi

1 Monica Pop și prietenele sale, date afară dintr-un restaurant din Capitală. „S-a purtat execrabil”

2 „Nemuritorii” / șefii încremeniți în funcții publice din instituții-cheie

3 Recorder / Documentar devastator despre starea Justiției din România, în ziua în care CCR decide dacă magistrații își merită pensiile speciale

4 Cât de importantă mai e România pentru aliați. Mesajul al lui Armand Goșu: „Occidentalii nu-s tâmpiți să-i facem din vorbe”

5 Scandal în Franţa, după ce soția președintelui a fost înregistrată făcând o remarcă vulgară despre activistele feministe. „E timpul ca soții Macron să…