DIICOT: Doi germani și un elvețian, reținuți și arestați pentru pornografie infantilă

Doi cetățeni germani au fost arestați preventiv, iar un elvețian a fost reținut de procurorii DIICOT, sub acuzația că au exploatat sexual băieți, pe care îi abordau în Gara de Nord din București. Potrivit unui comunicat al DIICOT, cetățenii germani Matthias Mundin și Daniel Otto au fost arestați preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, act sexual cu un minor în formă continuată, pornografie infantilă în formă continuată, trafic de droguri și punerea la dispoziție a unei locuințe în vederea consumului de droguri.

Totodată, procurorii DIICOT — Serviciul Teritorial București au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a cetățeanului elvețian Wenk Reto-Simion, acuzat de trafic de minori în formă continuată, act sexual cu un minor în formă continuată și pornografie infantilă în formă continuată.

Procurorii susțin că cei trei au racolat, în perioada 2013 — 2015, din zona Gării de Nord, minori instituționalizați într-un centru de plasament, cu vârste cuprinse între 11-16 ani, și au întreținut relații sexuale cu aceștia în schimbul unor sume de bani, activitățile fiind uneori fotografiate sau filmate și apoi stocate în sisteme informatice și transmise prin intermediul internetului.

De asemenea, s-a reținut că, în perioada 2013 — 2015, Matthias Mundin și Daniel Otto au introdus în România mai multe cantități de droguri de risc pe care le-au oferit spre consum minorilor, în locuințe din București, pe care anterior le închiriaseră în vederea consumului ilicit de droguri.

Cu prilejul percheziției domiciliare în locuința celor doi cetățeni germani, au fost identificați mai mulți minori precum și droguri de risc.

Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei Române, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale.

În cauză, s-a cooperat cu autoritățile judiciare din Germania și Elveția, cu sprijinul Europol și Interpol. AGERPRES


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

3 Domnia de 16 ani a lui Orbán asupra Ungariei se încheie cu o înfrângere zdrobitoare la alegeri. Ce măsuri drastice propune câștigătorul Péter Magyar

4 „Kelemen Hunor trebuie să demisioneze de la conducerea UDMR şi să se retragă din politică / Susţinerea oarbă a FIDESZ este al doilea eşec spectaculos al…

5 „O să vezi dezertări și refuzuri în masă în România” / Dezbatere aprinsă despre armata obligatorie