DNA a pus SECHESTRU pe averea unui fost președinte de Consiliu Județean

Procurorii DNA Timişoara au pus sechestru asigurator, miercuri, pe locuinţa şi pe conturile fostului preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Constantin Ostaficiuc, în dosarul în care este anchetat pentru finanţarea Clubului de Fotbal Politehnica, în perioada în care era patronat de Marian Iancu.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, Ostaficiuc a fost chemat luni la DNA Timişoara pentru a i se comunica faptul că este pus sub acuzare în acest dosar pentru abuz în serviciu, pentru că în perioada în care conducea administraţia judeţeană, CJ a finanţat ilegal Clubul Politehnica Timişoara, condus de Marian Iancu.

'Nu ştiu exact, la ora aceasta, în ce stadiu este operaţiunea colegilor (a procurorului de caz, n.r.). Ştiu cu precizie, însă, că operaţiunea de punere a sechestrului asigurator (pe apartament şi pe conturi, n.r.) era în curs', a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Tamaş Schiffbeck, procuror-şef al DNA Timişoara.

Curtea de Conturi a stabilit că prejudiciul creat Consiliului Judeţean prin respectiva finanţare este de 9,8 milioane de lei (circa 2,5 milioane de euro).

Procurorii anticorupţie pun, practic, sechestru asigurator pe aceleaşi bunuri ale lui Ostaficiuc pe care au mai pus sechestru şi anul trecut, în dosarul Aeroportul, în care este acuzat de instigare la abuz în serviciu, alături de parlamentarii (PDL) Cornel Sămărtinean (abuz în serviciu) şi Alin Popoviciu (instigare la abuz în serviciu).


populare
astăzi

1 Schimbări majore la pensii, ajutoare și contracte de muncă din 2026

2 Rareș Bogdan cere parlamentarilor să voteze uniformele obligatorii: „Școala nu este o paradă de modă”

3 WSJ aruncă bomba / Ambasadoarea SUA la Atena ar fi revendicat debarcarea guvernului Bolojan

4 Presa din Grecia, revoltată după afirmația ambasadoarei SUA legată de România / „Replica lui Guilfoyle care a înghețat cina de la Atena”

5 Fiica lui Eugen Teodorovici s-a căsătorit: mesajul emoționant al tatălui