DNA: Managerul Spitalului Clinic Constanța, trimis în judecată pentru tentativă la abuz în serviciu

DNA: Managerul Spitalului Clinic Constanța, trimis în judecată pentru tentativă la abuz în serviciu

Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, Dănuț Căpățână, a fost trimis în judecată pentru tentativă la abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție, potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) transmis marți AGERPRES.

În acest dosar au mai fost trimiși în judecată șeful Serviciului Achiziții din cadrul aceluiași spital, Mihai Corneliu Stănculescu, pentru tentativă la abuz în serviciu; Micu Renato Cristea, angajat al SC Agrodec SRL Techirghiol; directorul financiar-contabil la Spitalul Constanța, Violeta Androne; Gheorghe Antohi, angajat al unității spitalicești; Carmela Endora Gherghina, care la data comiterii faptelor era consilier juridic la spital; Mărioara Furnică, economist în cadrul Serviciului Achiziții al spitalului, pentru tentativă la abuz în serviciu și fals intelectual.

Dănuț Căpățână, Micu Renato Cristea, Violeta Androne, Mihai Corneliu Stănculescu, Gheorghe Antohi și Carmela Endora Gherghina și Marioara Furnică au încălcat dispozițiile în materia achizițiilor publice, arată DNA.

"Pe 20 octombrie 2010, cu ocazia derulării primei etape a procedurii de atribuire prin dialog competitiv a contractului de concesiune a serviciului de producție, distribuție și monitorizare oxigen medical, Micu Renato Cristea, Violeta Androne, Gheorghe Antohi, Carmela Endora Gherghina și Marioara Furnică, în calitate de președinte și, respectiv, membri ai comisiei de evaluare a ofertelor din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, au întocmit și atestat prin semnătură conținutul procesului-verbal al ședinței de deschidere a ofertelor din aceeași dată, în cuprinsul căruia au fost inserate date nereale din care reieșea faptul că ofertantul SC Rmb Inter Med Solutions SRL București ar fi depus toate documentele necesare pentru calificarea în etapa următoare a procedurii, deși aceste înscrisuri nu existau la dosarul prezentat de către ofertant", se arată în comunicat.

Procurorii precizează că acest lucru a condus în final atât la respingerea ca neconformă a ofertei unei societăți comerciale, deși aceasta îndeplinea toate cerințele impuse de autoritatea contractantă prin documentația de atribuire, cât și la crearea premiselor necesare obținerii de către ofertantul SC Rmb Inter Med Solutions SRL București, ce nu îndeplinea criteriile minime de calificare, a unui folos injust constând în atribuirea frauduloasă a contractului de concesiune de 27 de milioane de lei lei.

Ca urmare a intervenției Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, contractul de concesiune a serviciului de producție, distribuție și monitorizare oxigen nu a mai fost atribuit societății SC Rmb Inter Med Solutions SRL București, mai arată DNA.

Conform rechizitoriului, faptele ar fi fost fost săvârșite cu intenția prestabilită de a-i asigura un folos necuvenit ofertantului declarat inițial câștigător în considerarea relațiilor personale preexistente dintre managerul autorității contractante, respectiv Dănuț Căpățână, și reprezentanții SC Rmb Inter Med Solutions SRL București.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”