DOSARUL CUMNATULUI/Iuliu Roman, director de producţie la Hidro Prahova, pus sub control judiciar

DOSARUL CUMNATULUI/Iuliu Roman, director de producţie la Hidro Prahova, pus sub control judiciar

Procurorii DNA Ploieşti au dispus măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, faţă de Iuliu Virgiliu Roman, director de producţie la SC Hidro Prahova SA, acuzat de sprijinirea unui grup infracţional organizat în dosarul în care a fost arestat preventiv Iulian Herţan, cumnatul premierului Victor Ponta.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, cu începere de la data de 23 februarie 2015, față de ROMAN IULIU VIRGILIU, director de producție la SC HIDRO PRAHOVA SA, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de sprijinirea unui grup infracțional organizat.

În ordonanța de dispunere a controlului judiciar se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2011 - 2015, inculpatul Drăgan Ilie Florin, în calitate de director în cadrul S.C. Grossmann Engineering Group S.R.L., împreună cu inculpații Herțanu Iulian Cristian, Ciorbă Vladimir-Răzvan și Coman Mihail-Marian, a constituit un grup infracțional pentru a acționa în vederea:

- adjudecării frauduloase a unui contract de lucrări finanțat preponderent din fonduri europene
- însușirii, nelegale, a unor importante sume de bani, prin schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute în cadrul proiectului cu finanțare europeană
- sustragerii de la plata contribuțiilor datorate către stat, prin evidențierea unor cheltuieli nereale sau operațiuni fictive în documentele societăților pe care le-au controlat

Grupul infracțional a fost sprijinit, în realizarea scopului propus, de Cosma Mircea, Cosma Vlad Alexandru, Ghiță Sebastian Aurelian, precum și de către ROMAN IULIU VIRGILIU care, inițial, în cursul anului 2012, a fost ajutat să obțină, în mod nelegal, calitatea de membru în Consiliul de Administrație al SC HIDRO PRAHOVA SA de către Cosma Vlad Alexandru, în vederea susținerii intereselor acestuia, iar ulterior, dobândind funcția de director de producție în cadrul aceluiași agent economic, a semnat la data 27.10.2014, un act adițional și o notă justificativă la contractul semnat de SC HIDRO PRAHOVA SA cu Asocierea S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L. – S.C. EURO CONSTRUCT TRADING 98 S.R.L, în baza cărora termenul de finalizare a lucrării a fost prelungit în mod nelegal, cu 131 de zile fără calcul de penalități.


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia