Dosarul „Loteria I“. Scos din închisoare, Copos a plâns iar în faţa judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti

Dosarul „Loteria I“. Scos din închisoare, Copos a plâns iar în faţa judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti

UPDATE Instanţa a decis joi ca următorul termen din acest caz să fie pe 16 iunie, până când Curtea Supremă va soluţiona un caz privind aplicarea legii mai favorabile în urma implementării noului Cod Penal.

UPDATE În timpul şedinţei de judecată, Gheorghe Copos a izbucnit în plâns în momentul în care avocatul său a declarat că omul de afaceri se află în boxa acuzaţiilor în urma unei decizii nedrepte.

UPDATE George Copos a fost adus la Tribunalul Bucureşti.

George Copos se află încarcerat la Penitenciarul Rahova, după ce a după ce a fost condamnat la trei ani şi opt luni de închisoare în dosarul „Transferurilor”.

La sfârşitul lunii ianuarie 2013, Judecătoria Sectorului 2 l-a condamnat pe Copos la patru ani de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală. Decizia a fost atacată cu recurs de Copos, astfel că Dosarul a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti.

Alături de George Copos, au mai fost condamnaţi, tot la câte 4 ani de închisoare, Gilio Giuzepe Roza, acţionar la Ana Electronic, Ana Group şi Ana Pan, Nicolae Cristea, fost director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie în cadrul Companiei Naţionale Loteria Română şi Stelian Ioan Raţiu, administrator al firmei Transilvania International. Un alt inculpat, Gabriel Rogoveanu, agent imobiliar la firma Euroest Invest, a fost condamnat la 3 ani de închisoare.

Procurorii anticorupţie susţin că George Copos, în calitate de asociat şi preşedinte al Consiliului de Administraţie din cadrul SC Ana Electronic SA, a păgubit bugetul de stat cu peste un milion de euro, ca urmare a tranzacţionării unui pachet de 38 spaţii comerciale către Loterie. Potrivit anchetarorilor, Copos ar fi folosit ca interpuşi mai multe persoane fizice şi firme, preţul încasat în acte fiind de patru ori mai mic decât cel primit în realitate. Astfel, susţin procurorii, statul a fost prejudiciat cu peste un milion de euro.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Liga lui Mititica. Opt grei din fotbal, aruncaţi după gratii pentru corupţie

Cei mai puternici şi influenţi oameni din fotbalul românesc au ajuns după gratii. Judecătorii Curţii de Apel au fost necruţători chiar şi cu Gheorghe Popescu şi Jean Pădureanu, pentru care procurorii anticorupţie ceruseră la ultimul termen al procesului închisoare cu suspendare.

S-au văzut stăpânii României, dar acum trăiesc un calvar: Gigi Becali doarme pe o uşă de placaj, iar Copos plânge întruna

Dezvăluirile despre situaţia în care a ajuns patronul Stelei şi cele în care sunt descrise trăirile celor condamnaţi în „Dosarul Transferurilor“ dovedesc că, într-adevăr, căderea e cu atât mai dureroasă, cu cât ajungi mai sus.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 De citit...

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”