Economia României duduie. Cu mici excepţii./Direcţia pentru Protecţia Copilului Vaslui, cel mai mare angajator din judeţ, cu 2.300 de salariaţi

Economia României duduie. Cu mici excepţii./Direcţia pentru Protecţia Copilului Vaslui, cel mai mare angajator din judeţ, cu 2.300 de salariaţi

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui este cel mai mare angajator din judeţul Vaslui, cu 2.300 de salariaţi, pentru care statul plăteşte lunar peste două milioane de lei, pe locul secund în acest top figurând societatea Rulmenţi Bârlad, cu 1.500 de salariaţi.

Instituţiile statului, finanţate de la bugetul consolidat, au ajuns să fie cei mai mari angajatori din judeţul Vaslui, după ce marile fabrici vasluiene şi-au redus treptat activitatea, unele dintre acestea închizându-şi porţile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Pe domenii de activitate, învăţământul are cei mai mulţi salariaţi, cu peste 6.500 de cadre didactice angajate, în peste 700 de şcoli. Următorii angajatori sunt cele patru spitale din judeţ, care însumează aproape 2.500 de salariaţi, inclusiv personal auxiliar.

Cel mai mare angajator din judeţul Vaslui este însă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, cu o medie lunară de 2.300 de salariaţi, din care 1.480 sunt asistenţi maternali profesionişti.

"Necesarul lunar numai pentru salarii este de peste două milioane de lei. Pare o sumă mare, însă media salarială este de 870 de lei”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX directorul DGASPC Vaslui, Ionel Armeanu.

În mediu privat, cel mai mare angajator rămâne în continuare societatea Rulmenţi Bârlad, aflată în proprietatea holdingului turc Kombassan, care, în prezent, are 1.513 salariaţi.

Următorul în top este grupul de firme Racova-Com-Agro-Pan, deţinut de omul de afaceri Adrian Porumboiu, cu un număr de aproape 1.400 de angajaţi în judeţul Vaslui, în cele şapte firme aflate în cadrul grupului.

În rest, ceilalţi angajatori din mediul privat vasluian au sub o mie de angajaţi, cei mai mulţi salariaţi per societate fiind în domeniul industriei textile: Confecţii SA Bârlad - 942 salariaţi, Pancarprod Vaslui - 655 angajaţi, LCL România SRL Vaslui - 644 salariaţi, Huşana Huşi - 533 angajaţi.

La nivelul întregului judeţ Vaslui, în mediul privat lucrează mai puţin de 53.000 de salariaţi, în condiţiile în care populaţia judeţului este de aproximativ 450.000 de locuitori.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

3 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

4 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...

5 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani